News

Ce spune patronul PNL-ist al FC Botoșani, Valeriu Iftime, despre cele 7.800 contracte de 3 miliarde euro cu statul: ”Sunt pe 3-4 ani! Erbașu ia 6 miliarde euro”

Șeful Consiliului Județean Botoșani, liberalul Valeriu Iftime, nu neagă contractele de 3 miliarde euro cu statul şi a explicat în ce constau acestea
18.11.2024 | 18:23
Ce spune patronul PNList al FC Botosani Valeriu Iftime despre cele 7800 contracte de 3 miliarde euro cu statul Sunt pe 34 ani Erbasu ia 6 miliarde euro
Valeriu Iftime, despre contractele cu statul Foto montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Cunoscut drept unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din România, dar și ca patron al clubului FC Botoșani, Valeriu Iftime și-a preluat, în 28 octombrie, mandatul de președinte al Consiliului Județean Botoșani, obținut în urma alegerilor locale din 9 iunie 2024.

Baronul PNL – patron al FC Botoșani, Valeriu Iftime, a vorbit despre contractele cu statul: „Un atac politic”

La începutul acestei luni, o analiză publicată de Gândul.ro, afirma că grupul de firme Elsaco, deținut de Iftime împreună cu familia sa, are peste 7.800 de contracte cu statul, care se ridică la o valoare de peste 3 miliarde de euro.

ADVERTISEMENT

FANATIK.RO a obținut, în exclusivitate, o reacție amplă de la patronul lui FC Botoșani pe acest subiect. Valeriu Iftime spune că “este vorba, cel mai probabil, de un atac politic, tendențios 100% ”.

„Dacă-l luați pe Umbrărescu are 70 de miliarde, tot cu statul. (…) Astea nu-s de 3 miliarde, sunt mai puține. Sunt contracte mari, nu chiar de 3 miliarde de euro… dar sunt pe 3-4 ani, au luat și din urmă, sunt și contracte în asociere cu alte persoane, firme, adică nu-s banii, contractele firmei ăsteia (Grupului Elsaco n.r.)”.

ADVERTISEMENT

Ce profit scoate Iftime de la Elsaco: „Pe an puneți 5%”

“Haideți să vă spun ceva, eu fac o cifră de afaceri de 200 de milioane de euro pe an. La 200 de milioane de euro pe an puneți 5% profit și vedeți câți bani câștig.

Le-au luat dintr-un context, e o chestie politică. Nu sunt contracte de acum, sunt contracte mai vechi. Nu sunt făcute de când sunt un om politic.

ADVERTISEMENT

Eu de 7-8 luni nu mai sunt deloc în firmă și, culmea, nu am mai avut niciun contact în ultimul timp”, a mai declarat liberalul.

Valeriu Iftime: ”În politica pierd bani”

Omul de afaceri mai spune că, în realitate, politica nu îi aduce niciun câștig, ba, din contra, pierde bani în politică. Pe de altă parte, mai susține el, este normal să fi câștigat aceste licitații, întrucât vorbim despre cea mai mare companie din Botoșani.

ADVERTISEMENT

„Dar într-adevăr, noi lucrăm pe infrastructura energetică, centrale mari în cogenerare, rețelele de termoficare din București. Aste sunt licitații europene, internaționale, nu că le dă cineva, abonat la nu știu ce…

Habar n-am dacă sunt 7.800 de contracte, nu le-am numărat. Sunt din astea mici: două laptopuri, cinci calculatoare, că toate-s pe SEAP, până la urmă toate sunt licitații, nimic nu e acordat (prin atribuire directă n.r.).

Și au fost de-a lungul timpului. Cred că sunt luate din istoric, luate de pe SEAP. Până la urmă e o cifră aruncată. Eu n-am verificat-o, că nu e treaba mea s-o verific, dar dacă cineva vrea să facă rău…

E tendențios 100%. Ce pot să comentez, decât să-mi văd de treaba mea, să muncesc în continuare. Noi suntem cea mai mare companie din Botoșani, plătim sute de milioane de euro către stat.

Dacă nu le luam noi, cine le lua? Cineva de unde? Erbașu are dublu cât mine, are 6 miliarde, vedeți? Pot eu să spun ceva? (…) Ba din contra, în politica pierd bani”, a mai declarat Valeriu Iftime pentru FANATIK.RO.

”Regele achizițiilor publice”, noul șef al CJ Botoșani

Valeriu Iftime deține, împreună cu familia sa, grupul de firme Elsaco format din: Elsaco Electronic; Vestra Industry; Elsaco Solutions; Elsaco Esco; Elsaco Engineering; Smart Eco Plus. Printre serviciile oferite de firmele din grupul Elsaco se numără: servicii de mentenanță calculatoare; achiziții echipamente IT; sisteme integrate de videoconferințe; furnizare licențe software; proiecte energetice.

Potrivit analizei Gândul, „firmele deținute de patronul FC Botoșani au contracte cu sute de localități, inclusiv cu UAT-uri din județul pe care Valeriu Iftime îl conduce de câteva zile.

Firmele sale au contracte cu statul în valoare de 15.405.977.373 lei, adică 3.081.195.474 euro. Peste 3 miliarde de euro, prin 7.827 de contracte, așa cum reiese de pe platforma de achiziții publice SICAP.”

Firmele din grupul Elsaco au contracte inclusiv cu Primăria Municipiului București. Sursa citată precizează că PMB a atribuit Elsaco contracte pentru înlocuirea conductelor de termoficare. Unul dintre acestea este în valoare de 141 milioane de lei, atribuit în decembrie 2023, iar un altul are o valoare de 91 de milioane de lei, fiind atribuit în mai 2024.

Nu sunt singurele lucrări din Capitală. Firmele din grupul Elsaco reabilitează sute de blocuri din București, unul dintre contractele pentru acest tip de lucrări ridicându-se la peste 477 de milioane de lei.

Nu se consideră în incompatibilitate

Valeriu Iftime a declarat recent că nu se consideră în incompatibilitate, deși firmele sale au afaceri impresionante cu statul, subliniind că el nu mai este administratorul acestor firme, ci a rămas doar acționar.

„Eu am o vârstă, am doi copii mari, 35 și 39 de ani, și ei au preluat firmele (…) nu mai sunt administrator. Sunt doar acționar. Ce ar trebui să fac? Să dau acțiunile la un străin? (…)

Dacă ești om de afaceri, trebuie să vinzi tot, ca să faci politică? Eu m-am uitat foarte atent și în declarațiile de avere și de interese. O să se vadă că-mi scade averea, nu-mi crește.

Nu e rentabil, dar este moral pentru mine, pentru că am o vârstă, am această misiune, am copiii mari și pot să fac și altceva. E și un tip de respect pe care mi-l poartă oamenii în oraș, că altfel nu mă votau aici.

N-am vrut niciodată să fiu președintele Consiliului Județean, eu am vrut să fiu un deputat, un senator în București, dar uite că nu s-a întâmplat. S-a întâmplat să fiu președintele Consiliului Județean și asta a vrut Dumnezeu. O să-l duc până la capăt”, a declarat Iftime pentru Jurnalul Național.

Legea îl contrazice

Deși omul de afaceri se consideră la adăpost de eventuale acuzații de incompatibilitate între actuala sa funcție publică și faptul că este acționar în firme care beneficiază de contracte cu statul, prevederile Legii 161/2003 „privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției” îl contrazic.

„Articolul 90 (1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local”.

ADVERTISEMENT
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie...
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală : „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
“Călin Georgescu mi-a creat senzația de pește-balon!”, “E un personaj așa caragialian!”. Doi...
“Călin Georgescu mi-a creat senzația de pește-balon!”, “E un personaj așa caragialian!”. Doi istorici îi fac politicianului portretul
Ce riscă Alex Dobrescu, după ce a lăsat-o însărcinată pe Cristina Cioran, deși...
Ce riscă Alex Dobrescu, după ce a lăsat-o însărcinată pe Cristina Cioran, deși avea ordin de protecție. Un avocat tranșează situația: „E și culpa ei”
Fugă rușinoasă din Siria: soldații lui Putin beau și jefuiesc localnicii, înainte de...
Fugă rușinoasă din Siria: soldații lui Putin beau și jefuiesc localnicii, înainte de a fi evacuați în Rusia
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în...
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în anonimat. Din ce a ajuns să trăiască acum una dintre cele mai mari campioane ale României
La zece ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu, Dana Nicolaescu a fost...
La zece ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu, Dana Nicolaescu a fost surprinsă la vila de lux primită moștenire, însă nu singură, ci alături de actualul soț. Imaginile au stârnit multe reacții, unii au fost surprinși să vadă cine e bărbatul
Chef Florin Dumitrescu, după finala MasterChef 2024: “Mă retrag la mine în peșteră,...
Chef Florin Dumitrescu, după finala MasterChef 2024: “Mă retrag la mine în peșteră, pun piatra la intrare”. Ce spune vedeta despre întoarcerea la Pro TV. Exclusiv
Ralflo şi Aura B. au nevoie de spitalizare după lupta din cuşca RXF....
Ralflo şi Aura B. au nevoie de spitalizare după lupta din cuşca RXF. Ce spun cei doi artişti despre meciul pe care l-au pierdut
„În acest sistem în care există corupţie mică, medie şi mare toată lumea...
„În acest sistem în care există corupţie mică, medie şi mare toată lumea se simte bine de dinainte de 1989!”. Marile probleme ale României, depistate de istoricul Alina Pavelescu
„Țara care şi-a achitat datoria la FMI, dar a plătit în continuare, fiindcă...
„Țara care şi-a achitat datoria la FMI, dar a plătit în continuare, fiindcă nu avea o arhivă care să ţină evidenţa”. Cazul ireal dezvăluit de o directoare de la Arhivele Naţionale
Frig și zăpadă de Crăciun și Anul Nou. Dar ce vine de Bobotează...
Frig și zăpadă de Crăciun și Anul Nou. Dar ce vine de Bobotează și Sfântul Ioan e neobișnuit
După Gabriel Cotabiță, ne-a părăsit un alt NUME URIAȘ! DOLIU în toată România
După Gabriel Cotabiță, ne-a părăsit un alt NUME URIAȘ! DOLIU în toată România
Guvernul reinventează proiectul laserului de mare putere de la Măgurele! Cum arată noile...
Guvernul reinventează proiectul laserului de mare putere de la Măgurele! Cum arată noile cifre
AVERTISMENT privind RĂZBOIUL cu RUSIA! SE ÎNTÂMPLĂ ÎN 4-5 ANI!
AVERTISMENT privind RĂZBOIUL cu RUSIA! SE ÎNTÂMPLĂ ÎN 4-5 ANI!
Anca Alexandrescu face dezvăluiri șocante despre fostul soț. Detalii și acuzații grave din...
Anca Alexandrescu face dezvăluiri șocante despre fostul soț. Detalii și acuzații grave din relația lor
Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu,...
Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, eroul din ’89 pe care fostul milițian l-a bătut crunt la Mineriadă
Ingredientul pe care trebuie să-l pui în piftie ca să iasă limpede. O...
Ingredientul pe care trebuie să-l pui în piftie ca să iasă limpede. O să-ți iasă un preparat adorat de toată lumea