News

Ce spune sora lui Mircea Badea despre prezentatorul TV. Cum este el dincolo de micul ecran

05.05.2019 | 20:27
Ce spune sora lui Mircea Badea despre prezentatorul TV Sursă foto: stirilekanald.ro

Mircea Badea, realizatorul emisiunii ”În gura presei”, de la Antena 3, este unul dintre cei mai controversați oameni de televiziune fără doar și poate, fiind un critic constant al puterii politice din România.

Ce spune Naty Badea, sora lui Mircea Badea, despre prezentatorul TV

Despre momentele în care a epatat se știu multe, însă despre cine este, de fapt, Mircea Badea, dincolo de micul ecran, nu se cunosc multe. Mai multe detalii s-au aflat chiar de la sora sa, Naty Badea, producător Antena 3, scriitoare și profesoară de limba italiană. Naty l-a descris ca pe un om generos, cu suflet sensibil, om de la care poți avea multe de învățat. De altfel, sora sa l-a poziționat drept reperul ei de stabilitate, explicând că de fiecare dată când are o problemă aleargă spre fratele său, știind că acolo găsește alinare și susținere.

„Mircea Badea este un om extraordinar, un om extrem de generos, un suflet foarte sensibil, un om de la care am foarte multe de învățat întotdeauna. Este reperul meu de stabilitate în sensul în care atunci când am o problemă este primul om pe care îl sun. Este foarte protector cu cei din jurul său. Are foarte mare grijă de oamenii din jur”, a povestit sora sa.

Ce spune sora lui Mircea Badea despre prezentatorul TV. Cum este el dincolo de micul ecran
Naty Badea îl consideră un om sensibil și generos
Sursă foto: hepta.ro

Nu au o relație foarte sentimentală, dar comunică fundamental, într-un mod aparte

Mai mult, producătorul a povestit că nu au o relație apropiată din punct de vedere sentimental, însă ceea ce îi apropie este comunicarea, care este făcută într-un mod aparte, știut numai de ei.„Chiar dacă noi nu avem o relație foarte sentimentală, comunicăm fundamental, într-un fel al nostru numai de noi știut. Nu avem efuziuni sentimentale, însă știm amândoi că ținem unul la celălalt și știm exact ce reprezentăm unul pentru celălalt”, a zis Naty Badea la DC News.