News

Ce spunea Mihaela Rădulescu despre Felix Baumgartner în primii ani de relație: Postarea cutremurătoare: „Uneori pare că se joacă și cu viața lui”

Mihaela Rădulescu a scris în urmă cu ani de zile un lucru tragic despre Felix Baumgartner: „uneori, pare că se joacă și cu viața lui”. Mesajul cutremurător postat pe Facebook.
19.07.2025 | 22:04
Ce spunea Mihaela Radulescu despre Felix Baumgartner in primii ani de relatie Postarea cutremuratoare Uneori pare ca se joaca si cu viata lui
Ce scria Mihaela Rădulescu despre Felix Baumgartner în 2016: „Uneori pare că se joacă și cu viața lui”. Sursa foto: Colaj Fanatik, Facebook
ADVERTISEMENT

Mihaela Rădulescu a postat în anul 2016 o poză cu Felix Baumgartner, la descrierea căreia a scris un mesaj emoționant, despre fericirea pe care o trăiește alături de bărbatul vieții ei. În acea postare, vedeta a spus că sportivul este ca un copil care se joacă, însă uneori se joacă și cu viața lui.

Mihaela Rădulescu, în primii ani de relație cu Felix Baumgartner: „Uneori pare că se joacă și cu viața lui”

Mihaela Rădulescu vedea în Felix Baumgartner un bărbat complet: atât erou de neoprit, cât și om simplu, care duce gunoiul sau udă florile. Îl admira pentru disciplina și curajul lui, dar și pentru felul în care știa să rămână copil. Un om care „visează”, care „nu vrea să fie om mare în fiecare secundă”. Acel copil s-a jucat toată viața cu cerul până când cerul a câștigat.

ADVERTISEMENT

„Omul ăsta e adevărat, e un bărbat în toată puterea cuvântului, dar lasă la iveală, în cele mai neașteptate chipuri, un copil care încă visează, care știe să se bucure fantastic de viață, care nu vrea să fie om mare în fiecare secundă, care se joacă de-a tot ce-l face fericit, chiar dacă uneori pare că se joacă și cu viața lui…”, scria Mihaela Rădulescu pe Facebook.

Mihaela Rădulescu a scris un mesaj lung, în care vorbea despre faptul că îl vede pe Felix Baumgartner ca pe un erou. „Nicio femeie nu e întreagă fără iubire, fără bărbatul potrivit… la prezentul potrivit… Da, iubirea e cea mai frumoasă întâmplare a vieții…”, a mai scris Rădulescu pe internet.

ADVERTISEMENT

Care este cauza morții lui Felix Baumgartner

Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac cunoscut pentru saltul din stratosferă a murit în Italia, într-un accident de parapantă petrecut în stațiunea Porto Sant’Elpidio. Tragedia a avut loc în timpul unei vacanțe, iar anchetatorii italieni au deschis un dosar penal pentru omor din culpă.

ADVERTISEMENT

Baumgartner s-a prăbușit cu paramotorul într-o piscină din apropierea unei unități turistice, însă înainte de impact, aparatul de zbor ar fi atins o căsuță din lemn. Autoritățile au ajuns rapid la fața locului, dar nu au mai putut face nimic pentru sportiv.

Presa din Italia spune că accidentul în care a murit Felix Baumgartner ar fi fost provocat de o cameră video montată greșit pe echipament. Aceasta fusese legată cu o frânghie și, la un moment dat, ar fi fost trasă de elicea parapantei. Din cauza impactului, una dintre aripi s-a rupt, iar sportivul austriac a pierdut controlul.

ADVERTISEMENT

În ultimele secunde, Baumgartner ar fi încercat să deschidă parașuta de urgență. Din păcate, era deja prea jos pentru ca sistemul să se mai poată activa eficient. Nu a mai avut timp. Totul s-a petrecut foarte repede, iar șansele de supraviețuire erau minime.

Salvatorii au ajuns rapid la fața locului, însă nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe celebrul sportiv. Medicii legiști din Italia au făcut autopsia, la cererea autorităților. Rezultatul a fost unul neașteptat: Felix Baumgartner ar fi făcut stop cardiac în aer, înainte de a atinge pământul.