Nu e niciun român care să nu știe cine este David Popovici. Campionul la înot a adus numeroase premii României, fiind un tânăr care se descurcă excelent și atunci când are de transmis ceva celor care îi urmăresc activitatea.
David Popovici a devenit cel mai rapid înotător din istoria Festivalului Olimpic al Tineretului European, la numai 14 ani. A înotat 100 de metri în 49,82 secunde, de-a lungul carierei sale atingând mai multe recorduri și performanțe.
A demonstrat că este un sportiv care pune suflet în ceea ce face. Campionul în vârstă de 20 de ani muncește încă din copilărie, dar asta nu l-a împiedicat să meargă la școală și să aibă un discurs impecabil.
Impresionează dincolo de bazin cu fiecare apariție pe care o are pe social media sau pe micile ecrane. Acest lucru se întâmplă datorită felului său de a vorbi și proiectelor în care se implică. Recent, a luat parte la o campanie umanitară de care au beneficiat 11 copii cu nevoi speciale.
Mai exact, David Popovici a decis să îşi doneze echipamentul de premiere de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. A făcut acest pas pentru a strânge 115.000 de euro, sumă necesară construirii unei case familiale pentru cei 11 micuți din ultimul centru de plasament din Sectorul 5, Bucureşti.
„Emoţia de a fi pe podium, la Jocurile Olimpice 2024, purtând cu mândrie tricolorul, va rămâne pentru totdeauna în inima mea. V-am simţit alături de mine şi vă mulţumesc! Iar azi, îmi doresc din suflet să vă am din nou aproape.
Dincolo de victoriile care se măsoară în medalii, există alte bătălii – mai importante, dar mai tăcute -, care se văd rar, dar care au un impact uriaş. Din inima mea, pentru casa a 11 copii, donez cu bucurie echipamentul pe care l-am purtat pe podium, pentru ca ei să crească într-un mediu cald şi adaptat nevoilor lor.
E nevoie de 11.500 de oameni buni care să doneze minim 50 de lei pentru ca noi, împreună, să strângem un sfert din banii necesari Hope and Homes for Children pentru a construi casa.
În realitate, însă, eu cred că suntem mult mai mulţi. Iar pentru asta, vă mulţumesc!”, a declarat la acea vreme sportivul român, potrivit stirileprotv.ro. David Popovici a apărut inclusiv pe șantierul unde s-a ridicat locuința pentru cei 11 copii.
Discursul impecabil și frumos aranjat se datorează școlilor pe care le-a urmat. David Popovici a învățat la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc din București. Pe parcursul liceului s-a antrenat din greu pentru competițiile care i-au adus faima.
Mersul la școală nu i-a pus nicio piedică în parcursul său sportiv, ci dimpotrivă. Campionul mondial la natație a susținut examenul de Bacalaureat pentru sportivii olimpici, la Vălenii de Munte. A declarat că i-a făcut plăcere să învețe și asta s-a văzut în rezultatele sale.
A luat BAC-ul cu media 8,65, fiind mulțumit și ușurat că a încheiat cu bine această etapă a vieții sale. David Popovici s-a străduit să găsească un echilibru între înot și școală, subliniind că este foarte important ca în viață să ai mai multe opțiuni.
Ghidat de acest gând sportivul român s-a concentrat pe învățat, deși recunoaște că nu i-a fost deloc ușor cu cititul, învăţatul şi reţinutul în contextul în care avea și antrenamente. În cele din urmă a decis să facă și următorul pas și s-a înscris la studii superioare.
David Popovici a terminat liceul în anul 2023 și nu a luat nicio pauză de la învățat. A decis să se înscrie la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București. A ales această variantă pentru că a simțit că are o înclinație în această direcție.
În plus, a făcut această alegere pentru că mama sa, Georgeta Popovici, a urmat aceeași facultate. Sportivul a subliniat că își dorește să afle mai mult despre ce se întâmplă în capul său și cum îi influențează anumite procese existența.
„Vreau să învăţ cât mai mult despre comportamentul uman. Mi-am ales a treia materie la BAC sociologia pentru că m-au atras pur şi simplu subiectele, m-au atras temele care se puneau în, discuţie, exerciţiile.
Mi-am dat seama că asta mă pasionează şi asta aş vrea să fac şi pe viitor. Pe lângă înot şi în viitor, ceva care să aibă legătură cu psihologia, sociologia, pedagogia, aceste domenii mai mult umane.
Nu am fost niciodată destinat profilului real şi materiilor exacte. Şi mi-ar plăcea să învăţ cât mai mult despre oameni, pentru că oamenii sunt frumoşi”, a mărturisit David Popovici, în urmă cu ceva vreme, relatează digi24.ro.
Ulterior, sportivul a înghețat anul universitar de la Facultatea de Psihologie pentru a se pregăti pentru Jocurile Olimpice. La scurt timp după ce a câștigat proba de 200 de metri de la Olimpiadă a decis că este timpul să se întoarcă la studii, în băncile facultății.
A lăsat în urmă psihologia și a hotărât că este momentul să facă o schimbare radicală. S-a înscris la cursurile Facultății de Asistență Socială, dorind să se implice mai activ în comunitate. În plus, David Popovici consideră că poate studia psihologia pe cont propriu.
David Popovici are o ambiție extraordinară, fiind unul dintre cei mai importanți sportivi români ai ultimelor decenii. Pe lângă cariera sportivă, are o pasiune profundă pentru cunoaștere și cultură, aspect care se observă în felul în care se exprimă.
Educația îl ajută să vorbească fără cusur în fața camerelor pentru că îi place să studieze și să aprofundeze. Cursurile pe care le-a urmat joacă un rol esențial în modul impecabil în care se exprimă pentru că a avut parte mereu de formare intelectuală și culturală.
De asemenea, a mizat întotdeauna pe educația venită din partea familiei și a antrenorilor. În plus, încă din copilărie se bazează pe o disciplină sportivă care îl ajută să gestioneze cu brio interviurile pe care le dă. Vorbește calculat, fără să fie impulsiv sau superficial.
Mai mult decât atât, David Popovici vorbește mai multe limbi străine datorită liceului pe care l-a urmat. Se exprimă cu lejeritate în limba engleză, ceea ce îl face să fie perceput ca un sportiv global, nu doar la nivel local.
Totodată, pentru că de mic a fost în atenția publicului ”s-a antrenat” să vorbească frumos și elevat. Campionul mondial la natație transmite de fiecare dată gândurile și sentimentele pe care le are. Așadar, nu are o persoană care să-i scrie discursurile.
Discursul lui David Popovici poate fi privit în momentul de față ca un model pentru generația tânără. În primul rând, sportivul vorbește din suflet, fiind o persoană modestă, cu toate că a bifat numeroase succese uriașe în planul profesional.
În al doilea rând, tânărul oferă claritate și simplitate prin cuvintele pe care le exprimă. Nu apelează la cuvinte complicate, declarațiile sale curgând lin precum apa unui râu. În felul acesta arată că frazele simple sunt convingătoare pentru cei din jurul său.
În al treilea rând, campionul este autentic și nu citește un discurs redactat de altcineva. Sinceritatea și naturalețea sunt cuvintele cheie după care se ghidează în exprimarea din fața micilor ecrane. Mai mult, știe cum să gestioneze emoțiile și presiunea momentului.
E genul de sportiv care nu se lasă copleșit de sentimente. Rar se întâmplă ca David Popovici să fie văzut plângând. Mesajele sale sunt constructive și arată că a muncit din greu pentru a ajunge în punctul în care se află acum.
David Popovici a afirmat în repetate rânduri că sportul și studiile nu sunt rivale, ci dimpotrivă. Ambele l-au determinat să fie cea mai bună versiune a ta. Sportul l-a disciplinat, în timp ce școala l-a făcut să aibă discursuri impecabile.
Deși are numai 20 de ani, tânărul promovează ideea că „un campion adevărat nu se definește doar prin medalii, ci și prin cine este ca om”. Acest gând a fost scris de înotător pe pagina de Facebook, unde are o comunitate destul de mare, mai ales tineri.
A declarat de multe ori că își dorește să rămână conectat cu studiile, de aceea nu a renunțat la facultate. Nu face acest lucru pentru diplomă, ci pentru că vrea să se formeze ca om complet, dovedind maturitate și viziune spre viitor.
În concluzie, David Popovici demonstrează că nu este nevoie să alegi între performanță și educație pentru că le poți face pe ambele. Mesajul său pentru generațiile actuale și cele care vin din urmă este legat de găsirea balanței ideale între sport și studii.