Oana Roman a dezvăluit ce studii, are de fapt, după ce a fost acuzată că nu a absolvit Universitatea din Sorbona. Vedeta și-a publicat diplomele în mediul online.
De-a lungul timpului, Oana Roman a avut parte de numeroase critici în legătură cu studiile sale superioare. Vedeta a declarat că a absolvit, spre finalul anilor ’90, un master în Relații Publice la Universitatea din Sorbona.
Unii au acuzat-o că a ajuns să studieze în străinătate doar datorită tatălui său, Petre Roman. Oana Roman a spus, însă, că influența părintelui său nu a contat și că a muncit pe cont propriu, motiv pentru care e mândră de realizările sale.
Oana Roman a oferit, însă. mai multe detalii despre studiile sale. Aceasta a postat, pe rețelele sociale, imagini cu diplomele pe care le-a obținut, pentru a pune capăt speculațiilor.
Vedeta a recunoscut că, într-adevăr, nu a absolvit Universitatea din Sorbona, ci o școală care face parte din prestigioasa instituție de învățământ.
Aceasta a precizat că nu a fost deloc ușor să fie admisă în cadrul instituției, deoarece erau foarte puține locuri. Competiția era, de asemenea, foarte mare.
“Eu am făcut o școală de înalte studii, care face parte din Sorbona, dar este o școală cu sistem diferit, ceea ce înseamnă examen de admitere cu o rată de admisibilitate sub 4%, adică puține locuri, mulți candidați, competiție foarte mare”, a povestit Oana Roman în mediul online.
În plus, Oana Roman a mai spus că acea perioadă nu a fost deloc una ușoară pentru ea, mai ales că nu mai erau alți studenți străini în facultatea respectivă.
Vedeta se ocupa doar de mers la cursuri și de învățat și nu avea prieteni, astfel că nu putea fi vorba despre distracție. Fiica lui Petre Roman este complet singură atunci, când nu erau nici telefoane mobile, laptopuri sau internet.
“Am fost singurul student străin din această facultate. A fost extrem de greu. Au fost niște ani în care nu am făcut nimic altceva decât să mă duc la școală și să învăț.
Nu m-am distrat, n-am ieșit, n-am avut gașcă de prieteni. Eram singură într-o țară străină, într-o perioadă în care nu exista internet.
Nu aveam telefoane mobile, nu aveam rețele sociale, nu aveam absolut nimic. Pentru că nu aveam laptop, am făcut facultatea scriind totul de mână. Așa că a fost greu, foarte greu”, a mai spus vedeta, potrivit viva.ro.
Oana Roman a absolvit Școala Generală Nr. 5 din București. Ulterior, aceasta a urmat Liceul Central din Capitală și a obținut o medie mare la Bacalaureat. La liceu a fost la o clasă de bilingv română-franceză.
Mama vedetei, Mioara Roman, a ajutat-o să caute o facultate bună, pentru a putea urma specializarea dorită. Este vorba despre Comunicare și Relații Publice, care nu exista în România atunci, astfel că Oana Roman a ajuns să studieze în Franța.
Aceasta a dat examen de admitere în primul an. În al doilea an, pentru a putea intra în anul de Licență, a mai dat un examen de admitere. Din mai bine de 800 de candidați, au rămas numai 64, după cum a spus Oana Roman acum ceva timp.