News

Ce țări vor să prelungească anul școlar. Pandemia afectează educația

08.02.2021 | 19:07
Ce tari vor sa prelungeasca anul scolar Pandemia afecteaza educatia
ADVERTISEMENT

Guvernul britanic intenționează să prelungească anul școlar în Anglia pe fondul temerilor că cei mai vulnerabili copii au rămas în urmă. Executivul urmărește continuarea trimestrului de vară pentru încă două săptămâni, perioada de vacanță fiind redistribuită vacanțelor existente în toamnă și iarnă.

O formă de prelungire a anului școlar este luată în calcul și în Statele Unite ale Americii, care analizează opțiunea cursurilor de vară. Particularitățile sistemului de învățământ american complică însă inițiativa. Ministrul Educației din statul indian Karnataka a anunțat prelungirea anului școlar până în mai și începerea cursurilor pentru următorul an școlar în iulie.

ADVERTISEMENT

În România, au fost discuții despre o eventuală prelungire cu o săptămână a anului școlar precedent, însă nu s-a luat nicio decizie în acest sens. În schimb, actualul ministru al Educației a anunțat o structură modificată pentru anul școlar 2021-2022.

Țările care vor prelungirea anului școlar

Marea Britanie

Guvernul britanic ia în calcul prelungirea anului școlar, unul dintre argumente fiind acela că învățarea în sălile de clasă în lunile mai calde ar putea fi mai ușoară, deoarece ferestrele și ușile pot fi menținute deschise în clădirile școlii pentru a îmbunătăți ventilația și a reduce riscul de răspândire a coronavirusului.

ADVERTISEMENT

Un nou studiu a constatat că elevii din mediile defavorizate au găsit învățarea la distanță semnificativ mai dificilă decât alți elevi anul trecut.

Prelungirea anului școlar ar fi primită cu o puternică opoziție de sindicatele din învățământ, care au avertizat că părinții vor fi supărați de schimbări, deoarece „doresc să revină la normal”.

ADVERTISEMENT

Școlile din Regat sunt în continuare închise, premierul Boris Johnson anunțând intenția de a le redeschide pe 8 martie, în ciuda rapoartelor potrivit cărora vaccinul AstraZeneca este mai puțin eficient împotriva variantei sud-africane a coronavirusului.

Multe școli din Anglia urmează să intre în vacanța de vară vineri, 23 iulie. Prin urmare, o prelungire de două săptămâni ar permite elevilor să participe la cursuri în prima săptămână a lunii august.

ADVERTISEMENT

Schimbarea anului școlar este una dintre numeroasele opțiuni pe care se pare că guvernul le examinează pe măsură ce își dezvoltă planurile de a ajuta elevii să recupereze timpul pierdut.

Surse guvernamentale citate de Daily Mail au arătat clar că nu s-au luat decizii în această etapă.

Dar există informații că cele două săptămâni de vacanță de vară pierdute ar putea fi adăugate la vacanța de toamnă și la sărbătorile de Crăciun.

Prelungirea acestor sărbători ar oferi, de asemenea, o așa-numită „pauză de foc” mai lungă în lunile mai reci, oferind mai mult timp pentru reducerea numărului infecțiilor.

Statele Unite ale Americii

Prelungirea anului școlar este o propunere dificilă, care s-ar confrunta cu numeroase obstacole, dar administrația Biden vrea să aloce un buget consistent acestui proiect ca o modalitate de a compensa pierderile de învățare din perioada pandemiei.

Ideea este susținută de cel puțin doi guvernatori, un lider de sindicat național al cadrelor didactice și președintele Biden.

Până în vară, mai mulți profesori vor fi vaccinați împotriva coronavirusului, iar ratele de transmitere ar putea fi semnificativ mai mici. Și va fi mai ușor pe vreme caldă pentru studenți și educatori să petreacă timpul în aer liber, ceea ce este mai sigur decât să fie în interior.

Guvernatorul Ralph Northam din Virginia a promovat ideea vineri, spunând că școlile ar trebui să facă din cursurile de vară o opțiune pentru familii.

Guvernatorul Gavin Newsom din California și Randi Weingarten, puternicul președinte al Federației Americane a Profesorilor, au oferit aprobări similare.

Profesorii din Boston și autoritățile locale au început să vorbească despre opțiunile de vară. Iar președintele Biden ar urma să ceară Congresului să aprobe un buget de 29 de miliarde de dolari pentru a finanța programe de vară și îndrumări ca parte a pachetului său de combatere a efectelor pandemiei.

Propunerea este greu de realizat într-un sistem de învățământ public care este simultan descentralizat și extrem de birocratic, scrie The New York Times.

Guvernatorii au puține modalități de a obliga districtele să extindă ofertele de cursuri de vară. Contractele locale fac de obicei imposibilă obligarea profesorilor să lucreze în timpul verii, iar un sondaj recent realizat printre educatori a constatat că doar 19% susțin o vacanță de vară mai scurtă în 2021 sau 2022.

Profesorii care au fost de acord să lucreze în timpul verii ar trebui să fie plătiți într-un moment în care districtele își întind deja bugetele pentru a acoperi costuri precum actualizarea sistemelor de ventilație, angajarea asistentelor școlare și testarea personalului și a studenților pentru coronavirus.

Statul Karnataka, India

Anul școlar în curs va continua până în mai pentru toate clasele, iar următorul va începe probabil abia în iulie, a declarat ministrul educației primare și secundare S Suresh Kumar.

“Am anunțat deja că examenele SSLC nu vor avea loc înainte de sfârșitul lunii mai. Deci anul universitar va continua până atunci. Unele învățături trebuie să se întâmple înainte ca elevii să susțină examenele”, a spus Kumar pentru The Times of India.

Indicând că redeschiderea școlilor pentru clasele primare în acest an școlar nu poate fi exclusă, ministrul a spus că va depinde de modul în care comitetul consultativ tehnic COVID-19 percepe situația.

„Suntem deschiși să implicăm toți copiii într-o activitate academică sau alta”, a spus el. „Elevii din școlile private, care sunt mai privilegiați, trebuie priviți diferit de cei din școlile guvernamentale. Rolul guvernului este de a promova un mecanism în care fiecare copil primește dreptul la educație”.

Cu privire la deschiderea grădinițelor și a centrelor de zi în acest an, ministrul a spus că problema revine departamentului de protecție a femeilor și a copilului.

România vrea să modifice complet structura anului școlar

Discuții despre o eventuală prelungire a anului școlar au fost anul trecut în perioada stării de urgență, când se discuta despre adăugarea unei săptămâni la finalul anului școlar 2019-2020. Însă nu s-a luat nicio decizie în acest sens.

Ministrul Educației de la acea vreme, Monica Anisie spunea că a fost discutat un scenariu care presupune prelungirea cu o săptămână, dar și scenarii care presupun încheierea anului școlar la timp.

„Toate aceste scenarii sunt în funcție de ce ne transmit specialiștii din domeniul medical. Vorbim ipotetic”, declara Anisie.

Miercuri, actualul titular al portofoliului Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat modificările pe care intenționează să le aducă anului școlar 2021-2022.

„Sunt optimist, până azi am lucrat la structura anului școlar 2021-2022. Îmi doresc să punem lucrurile în regulă și din această perspectivă. Îl văd cu început de școală în septembrie, probabil că în a doua zi de luni a lunii septembrie, cu derulare cu prezență fizică, un prim semestru care se încheie înainte de vacanța de Crăciun. N-am înțeles care e sensul să faci ore până de Crăciun, să intri în vacanța de Crăciun și Anul nou, să te întorci la școală și să încerci să-ți aduci aminte ce ai învățat înainte de Crăciun, să iei note și apoi să intri în altă vacanță. Ne gândim la o structură care să se încheie înainte de Crăciun. S-a predat, s-a evaluat, elevii pleacă liniștiți în vacanță, profesorii pot pleca de asemenea în vacanță, o vacanță care să fie mai lungă cu o săptămână, după care începe semestrul 2”, a spus Cîmpeanu.

El a mai precizat că actuala vacanță intersemestrială ar urma să fie comasată cu cea de Crăciun și Anul nou.

ADVERTISEMENT