Mihaela Cambei are un palmares impresionant în sportul pe care-l practică și care o definește în totalitate. E o femeie puternică care dispune de numeroase tatuaje, unul având legătură cu rezultatele pe care le-a obținut în sport până la această oră. Aceasta nu are teamă de ace și durere.
La doar 23 de ani Mihaela Cambei este un nume important în România. Tânăra a făcut show total la Campionatul European de haltere, unde a cucerit juriul și publicul. S-a întors acasă cu trei medalii, dintre care una de aur și două de argint. Astfel, a fost numită campioana europeană.
A reușit o performanță uriașă pentru sportul românesc pentru care se dedică de ani buni. Halterofila, care a semnat cu CS Dinamo București la începutul anului trecut, este într-o formă de zile mari. Are o carieră în plină ascensiune și foarte multă grijă la felul în care se prezintă și arată în văzul fanilor.
Datorită activității fizice are o siluetă de invidiat, dar și numeroase desene care ies în evidență. Tatuajele sunt cele care o fac să pară dură, acestea acoperind foarte multă piele de pe corpul său. Fie că sunt pe umeri, pe spate sau pe mâini desenele o reprezintă în totalitate. Unul are legătură cu Jocurile Olimpice.
În 2024 a cucerit medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Paris, motiv pentru care a ajuns într-un salon de tatuaje. A apelat la sfaturile și îndemânarea unui artist ce i-a lăsat pe piele cercurile olimpice viu colorate. Cu siguranță, acestea îi vor aminti Mihaelei Cambei pentru totdeauna de evoluția sa și de alte momente inedite.
De asemenea, sportiva antrenată de Valeriu Calancea are pe gât un mesaj inspirațional. Tatuajul la care ține enorm este „Be brave“ (n.r. – Fii curajoasă), un îndemn pe care halterofila îl aplică în activitatea sa. Mai mult, pe gât are un extraterestrul care poate însemna că se simte diferită, unică, precum și un
interes pentru necunoscut.
Tot pe gât, lângă tatuajul cu extraterestru mai scrie „pain” care se traduce prin durere și care poate sugera depășirea dificultăților. Acest desen reprezintă faptul că durerea face parte din progres de cele mai multe ori. Pe umărul stâng Mihaela Cambei are o floare mare stilizată.
„Mi-au plăcut tatuajele încă de când eram mai micuță. Primul meu tatuaj a fost cel cu cercurile olimpice și am zis să mai fac câteva. L-am făcut în 2018, după Olimpiada de tineret.
Aș vrea să-l continui, dar după ce termin Parisul. Să-mi trec Olimpiada din Buenos Aires și Paris 2024 și bineînțeles să îmi tatuez și medalia dacă mă voi întoarce cu ea acasă. Mă simt foarte bine machiată, chiar și la antrenament, mai ales la cele de tehnică.
Mă simt eu mult mai bine în pielea mea când vin fresh, machiată, aranjată și parcă altfel ridic. Parcă nu am stare de a ridica și de a concura dacă nu sunt machiată. Deja am prins experiență, îmi ia în jur de 20 de minute, o jumătate de oră să mă machiez.
Uneori, când am eu chef să mă aranjez ca lumea, stau și o oră, dar nu mă plictisesc, mă destinde chiar”, spunea în urmă cu circa 3 ani, frumoasa blondină, relatează sport.ro.
Halterofila româncă nu este doar adepta imprimărilor unor marcaje pe piele, ci și a piercingurilor. Campioana europeană are mai mulți cercei în ureche, cât și una dintre nări. În plus, sportiva emană forță, determinare și triumf prin atitudinea sa, dar și prin imaginile pe care le realizează.