Rapid și-a schimbat din nou staff-ul în această vară. Daniel Pancu (48 de ani), antrenorul principal al giuleștenilor, a decis ca Geraldo Alves (45 de ani), care lucra deja la Rapid din 2023 la juniori, să îi fie „secund”. Fostul fundaș portughez a vorbit despre colaborarea cu „Pancone”, dar mai ales despre cum au de gând să o răpună pe FCSB, echipa pentru care a jucat doi ani în timpul carierei de fotbalist profesionist.
Daniel Pancu a venit cu planuri mari la Rapid. Fostul mare atacant român a anunțat încă de la finalul lunii mai că se va baza pe ajutorul lui Geraldo Alves, care i-a devenit „secund”. Lusitanul a vorbit despre atmosfera din Giulești, pe care este nerăbdător să o simtă de la nivelul băncii tehnice. Cât despre FCSB, echipă cu care Rapid se va duela în etapa a 13-a din sezonul 2026-2027, fostul fundaș al „roș-albaștrilor” vrea să îi răpună în derby.
„(n.r. – despre atmosfera de pe Giulești) Abia aștept! Abia aștept. Încă nu am fost, pentru că am fost foarte ocupat cu copiii, am fost un pic departe de meciuri, am văzut mai mult pe televizor. Acum, venind ca antrenor, abia aștept să ajung și să simt pe teren. (n.r. – cum va fi întâlnirea cu FCSB. Cum o va trăi) Ca un rapidist, nu? Intens, agresiv și dorim foarte mult să câștigăm, pentru că e un meci foarte special pentru noi!”, a spus Geraldo Alves.
Geraldo Alves a mai vorbit și despre colaborarea sa cu Daniel Pancu, cel care i-a propus să accepte rolul de „secund” la Rapid. Fostul jucător de la Benfica, Astra sau Petrolul a mărturisit că s-a bucurat să preia funcția respectivă și că îl va ajuta pe Pancu cu orice are nevoie. „(n.r. – cât de repede a acceptat propunerea lui Daniel Pancu) Foarte repede! (râde). Deja eram aici angajat și m-am bucurat foarte mult că a avut încredere în mine.
Vreau să-l ajut în ce pot eu, să dau un pic de experiența mea, mai mult ca fundaș, nu? Pentru că el fiind atacant… O să-l ajut în timpul antrenamentului, în timpul meciului, o să-mi fac partea, îl voi ajuta cu orice e nevoie. Am început să-l cunosc și eu. Sunt și eu la seniori, până acum am fost numai la copii și juniori. Acolo este cu totul diferit”, a mai spus Geraldo pentru GSP.ro.