Autoritățile vin cu o informare pentru cetățenii care dețin vouchere de vacanță emise în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020.
Conform unui comunicat emis miercuri, 22 iunie, de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), voucherele de vacanță emise în anii precedenţi mai pot fi utilizate pentru rezervări până la 30 iunie 2022.
ANAT anunță că, Ordonanța de Urgență 131/2021, apărută la sfârşitul anului trecut, prevede că ”perioada de valabilitate a voucherelor de vacanţă emise în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020, indiferent de suport, se prelungeşte până la data de 30 iunie 2022”.
Autoritățile mai anunță că, în paralel, angajaţii pot utiliza voucherele de vacanţă emise în acest an, în cazul în care sumele de bani au fost deja virate pe card.
”Reamintim că voucherele de vacanţă pot fi utilizate exclusiv pentru vacanţe în România, iar serviciile trebuie să conţină minim o noapte de cazare. Nu este permis să se achite cu vouchere de vacanţă servicii facturate altui beneficiar, ci doar posesorului acestora”, se mai precizează în comunicat.
ANAT mai precizează că ”pachetul turistic cel mai complet se găseşte în agenţiile de turism licenţiate şi poate conţine, pe lângă cazare minim o noapte, şi servicii de masă, balneare, transport, programe turistice opţionale”.
Autoritățile statului spun că, în perioada ianuarie – mai 2022, au fost emise 19.768.895 de vouchere de vacanță. Valoarea lor totală se ridică la 943,831 milioane de lei (190 de milioane de euro).
De asemenea, conform ANAT, pentru tot anul în curs vor fi emise vouchere în valoare de 350 de milioane de euro.
”La ora actuală, voucherele de vacanţă reprezintă un vector esenţial pentru circulaţia turistică internă. Atât instituţiile şi companiile de stat, cât şi firmele private pot acorda aceste vouchere angajaţilor, care sunt aprobate pentru emitere anuală timp de 5 ani (2022-2026). ANAT doreşte ca voucherele de vacanţă să prezinte o atractivitate sporită pentru angajaţii şi angajatorii privaţi”, se menţionează în comunicat.
Angajaţilor din mediul privat li se pot acorda legal vouchere în valoare de până la 6 salarii minime, spre deosebire de stat, unde voucherele de vacanţă sunt limitate la 1.450 lei de persoană pe an.