News

Ce trebuie să faci dacă ți-a expirat cardul de sănătate. Ce procedură trebuie să urmezi dacă l-ai pierdut

În ultimii ani, cardul de sănătate a milioane de români a expirat. Ce e de făcut în acest caz. Cum trebuie să procedeze cetățenii care au pierdut acest act.
27.01.2023 | 08:45
Ce trebuie sa faci daca tia expirat cardul de sanatate Ce procedura trebuie sa urmezi daca lai pierdut
Ce trebuie să faci dacă ți-a expirat cardul de sănătate. Decizia luată în pandemie de Guvern care vine în sprijinul oamenilor. Sursa foto: ziare.com
ADVERTISEMENT

În prezent, cardul de sănătate este esențial pentru fiecare cetățean. Actul dovedește practic că un om este asigurat și astfel poate primi servicii gratuite medicale.

Ce trebuie să faci dacă ți-a expirat cardul de sănătate. Decizia luată în pandemie de Guvern care vine în sprijinul oamenilor

Românii trebuie să fie conștienți de faptul că acest card expiră, la fel cum se întâmplă si cu un card bancar, spre exemplu. Data expirării apare înscripționată pe fata cardului.

ADVERTISEMENT

În țara noastră, cardul de sănătate a fost introdus în anul 2013. El avea o valabilitate de cinci ani de la data emiterii. În ultimii ani au apărut unele modificări în ceea ce privește valabilitatea acestui card.

Teoretic, dacă un card era expirat, oamenii nu trebuiau sa facă mare lucru. Într-o primă fază, cu ajutorul bazei de date, CNAS edita un card nou, pe care îl trimitea cetățeanului pe adresa de domiciliu.

ADVERTISEMENT

În 2020, în perioada pandemiei, autoritățile au luat o decizie care vine în sprijinul a milioane de oameni.

Astfel, peste 14 milioane de români care ar fi rămas fără carduri de sănătate valabile până în 2021 le pot folosi încă 7 ani.

ADVERTISEMENT

Acest lucru s-a stabilit, printr-o hotărâre a Guvernului, în vara lui 2020. Valabilitatea acestora a fost prelungită în timpul pandemiei Covid-19.

Ministerul Sănătății anunța, în 2020, că scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se va face în mod automat. La nivelul aplicației furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul va detecta certificatul expirat și îl va înlocui fără nicio intervenție a furnizorului.

ADVERTISEMENT

Așadar, chiar dacă un posesor constată că îi expiră cardul în această perioadă, beneficiarul trebuie să ştie că acel card de sănătate va putea fi folosit încă şapte ani de la data expirării.

Ce procedură trebuie să urmezi dacă ai pierdut cardul de sănătate

Românii care și-au pierdut cardul de sănătate nu trebuie să fie foarte îngrijorați. Ei pot obține foarte ușor unul nou.

Conform informațiilor CNAS, cardul duplicat se eliberează în baza următoarelor documente:

  • Cerere tip (disponibilă la sediul casei de asigurări de sănătate sau pe pagina de internet a acesteia);
  • Copie a actului de identitate;
  • Dovada plății contravalorii cardului duplicat (15,26 lei), care poate fi achitată la casieria casei de asigurări de sănătate în evidența căreia vă aflați sau în contul indicat pe site-ul CAS.

Această cerere va fi completată şi semnată de titular sau, după caz, de reprezentantul/ împuternicitul legal al acestuia, la cerere fiind atașată copia actului de identitate al titularului (sau, după caz, şi a împuternicitului).

Documentele necesare pentru eliberarea cardului duplicat pot fi transmise și prin poștă electronică către casa de asigurări de sănătate, se arată pe contul de Facebook al CNAS.

ADVERTISEMENT