Milioane de români reciclează periodic produse cu garanție. Ce trebuie să facă aceștia în cazul în care aparatul SGR nu funcționează. Regula se aplică la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrrefour, Mega Image sau orice alt magazin.
România a intrat în al doilea an de când a fost implementat Sistemul Garanţie-Returnare (SGR). Din fericire, rezultatele nu s-au lăsat prea mult aşteptate, în ciuda faptului că, în primele săptămâni de la debut populația părea că nu înţelege exact ce trebuie să facă.
Treptat, de la o lună la alta, cetățenii s-au familiarizat cu mecanismul. Astfel, în special în marile orașe, cozile de la aparatele de colectare a ambalajelor reciclabile (RVM) s-au înmulțit.
Ca multe alte lucruri, nici Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) nu este unul infailibil. Fiecare dintre noi, în momentul în care am ajuns la un supermarket, am experimentat cel puțin o situație în care, de la stația de amplificare a unității comerciale, s-a anunțat că ”aparatul SGR nu funcționează momentan”.
Descumpăniți, majoritatea cetățenilor renunță la orice și pleacă acasă cu ambalajele returnabile. Din păcate, mulți nu cunosc regulamentul care se aplică în astfel de cazuri, în care problema durează mai multe zile.
Comercianții sunt obligați, prin lege, să vină în ajutorul cetățenilor. În situațiile neplăcute în care aceste RVM-uri nu funcționează corespunzător, cei de la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrrefour, Mega Image sau orice alt magazin au obligația clară de a asigura colectarea ambalajelor prin metode alternative.
Cea mai la îndemână este preluarea manuală. FOARTE IMPORTANT: obligația este însă valabilă doar atunci când defecțiunea aparatului nu este remediată în termen de șapte zile.
”Comercianții din România au obligația de a asigura colectarea ambalajelor prin metode alternative, respectiv prin preluare manuală, în situațiile în care echipamentele automate de preluare a ambalajelor (RVM-urile) nu funcționează corespunzător, iar problema nu este remediată într-un termen rezonabil”, au explicat pentru Economica.net oficialii RetuRo.
O altă problemă pe care românii au întâmpinat-o în ultimele luni a fost legată de refuzul aparatelor SGR de a primi ambalaje care îndeplinesc condițiile. Legea spune că, pentru a-și putea recupera garanția de 50 de bani, consumatorii ar trebui să introducă în RVM ”doar ambalaje marcate cu simbolul reprezentativ și codul de bare specific, cu codul și sigla vizibile, întregi, nedeteriorate, nedeformate, complet golite de conținut”.
De multe ori, aparatele SGR nu primesc astfel de ambalaje conforme. Ce trebuie să facă cetățeanul în acest caz? Răspunsul este unul similar celui de mai sus.
Astfel, dacă RVM-ul nu funcționează și nici nu există o alternativă automată disponibilă în respectivul magazin, comerciantul este obligat să asigure colectarea manuală a ambalajelor care respectă cerințele sistemului. Se aplică asta dacă, în termen de 7 zile calendaristice, problema nu a rezolvată.
În mod normal, orice magazin din țară care vinde un produs cu garanție (ambalaje de plastic, de sticlă, doze etc) este obligat să și preia aceste ambalaje returnabile. Fie că o face automat (prin SGR-uri), fie manual, magazinul trebuie să primească ambalajele și să ofere clienților garanția de 50 de bani.
La începutul lui 2025, la nivel național aveau contracte semnate cu RetuRo doar 40.000 de comercianți din cei aproximativ 67.000 înregistrați în platformă. Așadar, 40% dintre retaileri nu pot accepta ambalaje cu SGR.
În cazul în care vă confruntați cu situația neplăcută în care un comerciant refuză preluarea manuală a ambalajelor, în contextul unui RVM nefuncțional și fără alternativă disponibilă, trebuie să semnalați situația la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
”Refuzul de a respecta această obligație constituie contravenție și se sancționează cu o amendă cuprinsă între 8.000 și 16.000 lei”, se arată în HG 1074/2021.