Luni, 5 iunie, creștinii sărbătoresc a doua zi de Rusalii. La fel ca și în prima zi de duminică și astăzi avem de respectat numeroase tradiții și obiceiuri. De asemenea, unele lucruri sunt interzise și atrag ghinionul.
Cea de a doua zi de Rusalii aduce numeroase tradiții și superstiții. Unii credincioși le respectă cu strictețe, în timp ce alții poate nu le cunosc pe deplin. Luni, 5 iunie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Duh.
Aceasta este cea de a treia persoană a Sfintei Treimi, de altfel extrem de importantă. Ce este bine să faci în a doua zi de Rusalii și ce diferențe sunt față de prima zi? În general, lucrurile sunt destul de asemănătoare.
Conform tradiției, în cursul zilei de luni, în Ardeal are loc ”udatul nevestelor”. Soții își stropesc cu apă soțiile astăzi, iar femeile vor fi sănătoase, dar și frumoase, întreg anul, pentru cei care urmează această regulă.
La fel ca și în prima zi de Rusalii, și astăzi, creștinii pot merge la Biserică. Aceștia vin cu numeroase bucate și băuturi, care vor sfințite. Ele urmează a fi oferite de pomană persoanelor sărace, pentru a aminti de sufletele celor decedați.
Tradiția cu frunze de nuc și pelin mai este urmată și astăzi. Acestea trebuie ținute la piept pentru ca fiecare creștin în parte să fie ferit de iele. Totodată, cei care stau la sat și vor să aibă un pământ roditor, ferit de rele tot anul, trebuie să îl sfințească astăzi.
Un alt obicei întâlnit în Transilvania este ”Împăratul boului”. Localnicii împodobesc în a doua zi de Rusalii un bou cu flori. Acesta este sfințit, iar mai apoi va fi eliberat în natură. Se spune că acest gest aduce sănătate, dar și noroc și prosperitate în viața creștinilor și a gospodăriilor lor.
Dincolo de tradițiile care trebuie urmate de la an la an, cea de doua zi de Rusalii este încărcată și de numeroase superstiții. Astfel, se spune că Rusaliile ajung să pedepsească oamenii care fac rele și care nu respectă zilele de sărbătoare.
De asemenea, despre ele se mai spune că nu pot fi văzute de oameni, dar pe unde trec aduc boli și necazuri. Acesta este și motivul pentru care mulți creștini aleg să pună frunze de pelin la ușa casei, ori în diferite băuturile, excepție făcând apa.
Dincolo de asta, în cea de a doua zi de Rusalii, cei care vor să fie feriți de rele nu trebuie să se spele sau să înoate. Rusaliile sunt zâne ale apelor, spune tradiția, așa că riscul de înec este unul cu mult mai mare.
De asemenea, astăzi nu se muncește și niciun fel de altă treabă casnică nu este permisă. Gospodinele nu trebuie să dea cu mătura, să coasă, ori să șteargă praful. Printre altele, tradiția spune că este bine ca orice creștin să petreacă ziua de luni în familie.
Tot astăzi se spune că se prind blestemele de creștini, așa că este bine să ne ferim de ele. O altă tradiție arată că nu trebuie să ne certăm luni, pentru că vom atrage un val de necazuri asupra noastră. Totodată, pentru sănătate, dar și pentru îndeplinirea dorințelor, creștinii pot să rostească rugăciuni către Duhul Sfânt.