Ziua de Sfântul Ioan este una dintre cele mai importante pentru credincioși. Prăznuit pe 7 ianuarie, Sfântul Ioan este cel care încheie seria sărbătorilor de iarnă. Ce este bine să faci în această zi dacă vrei să ai parte de noroc tot anul.
7 ianuarie este una dintre cele mai importante date pentru credincioși. A doua zi după Bobotează este sărbătorit Sfântul Ioan, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în apele Iordanului.
Sfântul Ioan este și cel care încheie seria sărbătorilor de iarnă deschise de Sfântul Andrei, la finalul lunii noiembrie. Este o zi importantă în care credincioșii merg la slujbe, se roagă și respectă o serie de tradiții și obiceiuri, menite să îi protejeze de cele rele.
Sfântul Ioan a predicat înaintea lui Iisus Hristos. Tocmai de aceea, se spune că el a fost cel care i-a pregătit pe toți de venirea Mântuitorului pe lume.
Ioan Botezătorul a fost smerit și simplu, iar întreaga lui viață și-a dedicat predicilor. A trăit multă vreme într-o peșteră, solitar, până în momentul în care a fost descoperit de Irod. Aceasta l-a întemnițat și a ordonat să i se taie capul.
Primul și poate cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă orice credincios în dimineața de 7 ianuarie este să se stropească cu agheasmă nouă. Se spune că doar așa va fi ferit de boli pe parcursul întregului an.
Credincioșii care țin cu sfințenie această sărbătoare trebuie să știe că Sfântul Ioan a fost protectorul copiilor. Astfel, cei care respectă toate tradițiile de Sfântul Ioan vor avea parte de copii sănătoși și voioși.
Pe 7 ianuarie nu este recomandat să fii trist. Se spune că este o zi a bucuriei, iar cine va fi posomorât de Sfântul Ioan, va fi trist pe parcursul întregului an și nu va găsi fericirea în nimic.
Credincioșii serbează Sfântul Ioan în fiecare an și speră că acesta să îi ferească de cele rele. Cei care se roagă Sfântului Ioan în această zi, vor avea parte de fericire și sănătate, iar gospodăria lor va fi ferită de foc.
Data de 7 ianuarie este prilej de sărbătoare și pentru românii care poartă numele Sfântului Ioan, dar și derivatele acestuia. Peste 2 milioane de persoane au acest nume, dintre care peste un milion sunt bărbați, iar restul sunt femei. Cele mai comune nume sunt Ion, Ionuț, Ioana și Ionela.