Life

Ce trebuie să pui pe masa de Rusalii. Trei reţete bune pentru duminica Pogorării Sfântului Duh

Masa de Rusalii este una foarte importantă. Nu ar trebui să lipsească preparatele clasice, cum ar fi sarmalele, dar ar trebui să profităm și de legumele de sezon.
11.06.2022 | 07:36
Ce trebuie sa pui pe masa de Rusalii Trei retete bune pentru duminica Pogorarii Sfantului Duh
Ce trebuie să pui pe masa de Rusalii. Foto: Colaj Fanatik / Facebook
ADVERTISEMENT

Masa de Rusalii trebuie să conțină preparate de sărbătoare, având în vedere că în această zi este duminica Pogorării Sfântului Duh.

Sarmale în foi de viță, rețeta perfectă pentru masa de Rusalii

Pentru că este o sărbătoare, sunt nelipsite de pe masă sarmalele. De această dată, de Rusalii, ar fi o idee să renunțăm la sarmalele în foi de varză murată și să le gătim pe cele în foi de viță. Iată de ce ingrediente avem nevoie pentru a face această rețetă pentru masa de Rusalii:

ADVERTISEMENT
  • 1 kg carne de porc și vită
  • foi de viță
  • 50-75 gr orez cu bob rotund
  • 2 cepe roșii
  • 50 ml ulei
  • 2 legături de mărar
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1 legătură de leuștean
  • 800 gr bulion de roșii
  • sare
    piper
Sarmale în foi de viță
Sarmale în foi de viță. Foto: Captură Youtube

Începem prin a opări foile de viță în apă clocotită cu sare. Între timp, ne ocupăm de mixtură pentru umplutură și curățăm ceapa pe care trebuie să o călim. Punem și orezul și amestecăm.

ADVERTISEMENT

Apoi adăugăm verdeața, carnea, dar și condimente după gust. Ulterior, ne apucăm să asamblăm sarmalele și le punem una câte una în oala în care le vom găti.

Între fiecare strat de sarmale trebuie să punem și câteva linguri de bulion. După aceea, când am terminat de rulat sarmalele, punem apă în oala respectivă până sunt ușor acoperite.

ADVERTISEMENT

Sarmalele trebuie lăsate la fiert circa o oră și jumătate, timp în care sunt acoperite cu un capac.

Ciorbă de verdețuri

Dacă nu ești adeptul cărnii și preferi ca pe masa de Rusalii să ai o mâncare mai ușoară, atunci pot să alegi o rețetă de ciorbă.

ADVERTISEMENT

De exemplu, ciorba de verdețuri este una de sezon, având în vedere că acum găsim aproape toate legumele pe care ni le am putea dori. În principiu, poți folosi ce ingrediente vrei tu, dar nu ar trebui să îți lipsească spanacul, salata verde ceapa sau mărarul.

Ingrediente necesare pentru a pune acest preparat pe masa de Rusalii:

  • 600 gr spanac
  • 600 grame salata verde
  • 1 legătură ceapă verde
  • 1 legătură usturoi
  • 1 lingură plină cu făină
  • 3 linguri ulei
  • 1 legătură mărar
  • 100 ml smântâna pentru gătit 32% grăsime
  • 700 ml apă
  • 500 ml lapte
  • 1 gălbenuș de ou
  • sare, piper

Începem această rețetă de ciorbă prin a spăla verdețurile și prin a pune 3 litri de apă la fiert. După ce apa dă în primul clocot, trebuie să punem verdețurile care se lasă doar pentru trei minute.

După aceea, luăm verdeața și o transferăm într-un vas cu apă rece pentru a păstra culoarea și proprietățile nutritive.

Pregătim o cratiță cu ulei, în care călim ceapa și usturoiul până se înmoaie. Punem și cele trei linguri de făină și apoi adăugăm laptele care trebuie să fie la temperatura camerei sau chiar puțin cald.

Ciorbă de verdețuri
Ciorbă de verdețuri. Foto: Facebook / În bucătăria Mihaelei

Mărunțim spanacul și salata verde și le punem în compoziția anterioară, în care am pus și laptele. Ulterior, punem apă și continuăm să le fierbem până când toate ingredientele sunt gătite.

După ce am închis focul, amestecăm smântâna cu gălbenușul de ou, pe care le punem treptat în ciorbă. Ultimul pas este adăugarea mărarului.

Tocană cu legume de sezon

  • 3-4 roșii mari
  • 1 ceapă
  • 1 dovlecel
  • 1 ardei
  • 1 morcov
  • 1 vânată
  • sare
  • piper
  • pătrunjel
  • ardei iute

O altă rețetă de la masa de Rusalii poate fi și tocana de legume. Începem prin a tăia ceapa și morcovul, pe care le călim în ulei.

Adăugăm apoi ardeiul și roșiile. Ultimul adăugat în tigaie este ardeiul iute, după care lăsăm mâncarea la foc mic pentru 20 de minute.

Apoi, adăugăm și dovleceii și vinetele. Le mai lăsăm pe foc pentru circa 5-10 minute. Adăugăm pătrunjelul tăiat și lăsăm vasul acoperit să se odihnească câteva minute.

ADVERTISEMENT