Vin informații extrem de importante de la Guvern pentru românii care au titluri de stat Tezaur. Modificări importante aduse în legătură cu răscumpărarea anticipată a titlurilor.
Încă de la finalul lunii februarie, a venit un nou ordin al ministrului Finanțelor. Acesta are rolul de a facilita accesul populației la titlurile de stat din cadrul Programului Tezaur, prin extinderea canalelor de subscriere și răscumpărare.
Același act normativ mai prevede faptul că persoanele fizice pot renunța la titlurile de stat Tezaur prin intermediul Poștei Române și a portalului ghișeul.ro. Ordinul apare în Monitorul Oficial încă de pe 26 februarie 2025. El se referă la intermedierea vânzării, colectării subscrierilor și efectuării plăților pentru titlurile de stat, atât la nivel fizic, prin oficiile poștale, cât și digital, prin ghiseul.ro.
Un capitol important din acest ordin îl reprezintă procedura de răscumpărare anticipată. E important de punctat că cetățenii care doresc să răscumpere anticipat titlurile de stat trebuie să respecte o serie de reguli
E fundamentală depunerea cererii. Procesul de răscumpărare poate fi realizat fie prin subunitățile poștale unde a fost efectuată subscrierea, fie online, prin ghiseul.ro, printr-o solicitare depusă cu cel puțin 25 de zile lucrătoare înainte de următoarea dată de plată a dobânzii sau a valorii nominale.
FOARTE IMPORTANT! Răscumpărarea anticipată se realizează pentru întreaga valoare subscrisă confirmată printr-o dovadă de plată. Cu alte cuvinte, investitorul nu poate efectua răscumpărarea parțială a titlurilor care au fost subscrise.
Investitorii care optează pentru răscumpărare anticipată pierd toate dobânzile plătite anterior. Acestea sunt deduse din suma finală restituită aferentă titlurilor de stat pentru care se solicită răscumpărarea anticipată şi pentru care a primit dovada de plată.
Suma restituită investitorului aferentă titlurilor de stat răscumpărate înainte de scadenţă este egală cu valoarea subscrisă iniţial prin dovada de plată, diminuată cu toate dobânzile care au fost plătite investitorului, până la momentul solicitării răscumpărării anticipate, notează Avocatnet.
Un investitor în titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur poate solicita răscumpărarea înaintea scadenţei. Trebuie să înregistreze pe platforma Ghiseul.ro o cerere de răscumpărare anticipată.
Aceste cereri sunt acceptate ulterior încheierii perioadei de subscriere în cadrul unei emisiuni. Ele trebuie înregistrate pe platforma Ghiseul.ro cu cel puţin 25 de zile lucrătoare înainte de data de 1 a lunii în care are loc următoarea dată de plată a dobânzii şi/sau a valorii nominale la scadenţă aferentă titlurilor de stat pentru care se solicită răscumpărarea anticipată.
Cât privește termenul de achitare a sumei care se restituie investitorului, acesta este până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare înregistrării cererii de răscumpărare anticipată. Suma se achită pe cardul înregistrat în platforma Ghiseul.ro.
Pe 11 martie, Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunțat că, în doar 24 de ore, au fost achiziționate titluri de stat Tezaur în valoare de 45,5 milioane de lei. Asta numai prin intermediul platformei Ghișeul.ro, notează Agerpres.
Potrivit sursei citate, ADR și Ministerul Finanțelor au implementat sistemul de achiziție a titlurilor de stat Tezaur din platforma Ghișeul.ro pentru a simplifica accesul populației la mijloacele de economisire.
”Această facilitate vine în sprijinul românilor de pretutindeni. Vrem să facem mai eficientă relația cu statul, în toate formele ei, atât a celor din țară, cât și a celor plecați peste hotare.
Românii pot investi acum în titluri emise de stat, cu randament de peste 7%, stând doar pe telefon sau laptop, prin Ghișeul.ro, în cadrul unui proces validat prin mecanismul 3D Secure, garantând astfel securitatea tranzacțiilor. Returnarea sumelor nominale investite și a dobânzilor se efectuează automat prin mecanismul push-money, disponibil în cadrul schemelor Visa”, a spus vicepreședinta ADR, Alexandra-Maria Chivu.