Grecia este una dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor. An de an, Grecia atrage milioane de turiști din întreaga lume, dornici de distracție, dar și de relaxare. Anul acesta, însă, cei care vor călători aici o vor face pe propria răspundere, căci autoritățile elene au emis un avertisment pentru toată lumea.
Vara aceasta, Grecia se pregătește pentru ce este mai rău. Autoritățile au avertizat toți turiștii cu privire la pericolele la care se expun. Cei care și-au planificat deja vacanța aici, se vor distra pe propria răspundere.
Evenimentele neplăcute din ultimii ani le-au făcut pe autoritățile grecești să tragă mai multe semnale de alarmă. Cu toții se tem că se va repeta istoria incendiilor forestiere, mai ales că în vara aceasta se anunță temperaturi caniculare.
Peste 30% din suprafața Greciei este acoperită de păduri. Din această cauză, incendiile forestiere înghit cu rapiditate întreaga țară. Pentru că autoritățile nu exclud valurile de căldură, i-au sfătuit atât pe localnici, cât și pe turiști să se pregătească pentru o ”vară foarte dificilă”.
Ministrul pentru Crize Climatice și Protecție Civilă, Vassilis Kikilias a declarat pentru AFP că se așteaptă la ce este mai rău. Chiar dacă nu poate prezice cu exactitate cum va arăta vara lui 2024, nu exclude declanșarea incendiilor forestiere.
”Nimeni nu poate prezice cu exactitate cu ce condiții meteo ne vom confrunta. Dar oricare ar fi ele, va trebui să luptăm din greu. Vara va fi foarte dificilă.”, a spus Vassilis Kikilias, potrivit ziare.com.
Anul trecut, au fost suficiente două săptămâni de căldură extremă pentru ca pădurile Greciei să ardă. Flăcările au mistuit totul în jurul lor, iar în urma incendiilor a rămas un peisaj apocaliptic. Atunci, peste 20 de persoane și-au pierdut viața.
Din cauza incendiilor, salvatorii greci au fost nevoiți să organizeze cea mai mare operațiune de evacuare din ultimii ani. Peste 20.000 de persoane, localnici și turiști au fost nevoiți să fugă din calea flăcărilor.
Din păcate, în Grecia, nu doar verile sunt caniculare. Anul trecut, s-au înregistrat temperaturi foarte ridicate chiar și pe timpul iernii. Din aceste considerente, autoritățile grecești se așteaptă la ce este mai rău.
Chiar dacă vara nu și-a intrat complet în drepturi, în Grecia deja s-au instalat temperaturile caniculare. Începutul lunii iunie a venit cu 39.3 grade Celsius, fiind primul record de acest fel din vara anului 2024.