Ce trebuie să ştii ca să nu-ţi iei ţeapa pe INTERNET

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
28/02/2015, 11:25
Ce trebuie să ştii ca să nu-ţi iei ţeapa pe INTERNET

Pe timp de criză, o categorie de afacerişti îşi freacă palmele de bucurie. Cu ajutorul internetului, escrocii online sunt peste tot cu „ofertele” lor tentante.

Deschizi o pagină de internet şi eşti anunţat că, deoarece eşti clientul numărul un milion, ai câştigat sute de mii de dolari, primeşti pe email un mesaj care te roagă să ridici un premiu gigant la loteria străină şi, colac peste pupăză, un african îţi oferă zeci de procente dintr-o moştenire pe care nu poate să o primească decât cu ajutorul tău.

Perspectiva zilei de mâine cu câteva milioane de dolari în buzunar le face pe multe dintre victime să tacă şi să treacă la treabă. Numai că, peste câteva luni de dialog cu escrocii, rămâi fără câteva mii de dolari şi cu visele spulberate.

Pentru a nu trece prin momente ca acestea, GreatNews îţi prezintă cele mai mari escrocherii online ale momentului. Dacă vrei să contribui la limitarea numărului de victime ale acestor escrocherii, distribuie acest articol pe Facebook, Twitter sau Messenger.

Escrocheria nigeriană (Nigerian Scam)

Scurtă descriere: Un străin îţi spune că este viitorul proprietar sau moştenitorul unei averi fabuloase; are nevoie de ajutorul cuiva pentru a scoate banii din ţara sa; alesul eşti tu, iar răsplata e pe măsură: zeci de procente din avere.

Istoric şi victime: Înşelătoria aceasta funcţiona şi în anii ’20 ai secolului trecut. Dacă atunci victimele primeau scrisori din Nigeria, Sierra Leone sau Coasta de Fildeş, astăzi expeditorii au rămas de aceeaşi teapă, numai că toată escrocheria s-a mutat „online”, iar locul scrisorilor a fost luat de mesajele prin email. Contactul tău este luat, alături de zeci de mii de alte contacte, dintr-o lungă listă de emailuri disponibile pe internet.

Citeşte mai mult pe REALITATEA.NET

Închide ×