News

Ce trebuie să știi când cumperi pește. Cât costă un kilogram de scrumbie de Florii

24.04.2021 | 12:26
Ce trebuie sa stii cand cumperi peste Cat costa un kilogram de scrumbie de Florii
Ce trebuie să știi când cumperi pește. Cât costă un kilogram de scrumbie de Florii Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Duminică sunt Floriile, iar unul dintre alimentele la mare căutare pentru această sărbătoare este peștele, trufandaua supremă fiind scrumbia. Este motivul pentru care comercianții de pește sunt asaltați, iar prețurile cresc. Și pentru care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a venit cu o serie de recomandări pentru achiziția de produse proaspete și de calitate.

Ce trebuie să știi când cumperi pește. Cât costă un kilogram de scrumbie de Florii

Scrumbia este la mare căutare în această perioadă. Este o trufanda pe care toți românii o caută de Florii și care are în această perioadă un preț mai ridicat prin comparație cu orice alt pește din Dunăre, un kilogram de scrumbie ajungând spre 40 de lei. În magazinele online însă, un kilogram poate ajunge și la 69 de lei.

ADVERTISEMENT

De Florii este dezlegare la pește și, tradițional românii mănâncă scrumbie. Scrumbia poate fi capturată doar două, cel mult trei luni într-un an. Așa se justifică, spun pescarii, și prețurile mari.

Ce trebuie să știm atunci când cumpărăm pește

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) le recomandă celor care achiziționează pește să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produsului, să urmărească modul de etichetare și să solicite și să păstreze bonul de casă pentru eventuale reclamații.

ADVERTISEMENT

“Vă recomandăm să nu cumpărați pește sau produse din pește din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare.

Totodată, acesta nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificați tranzacția comercială și, astfel, riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur, care poate să vă afecteze sănătatea”, transmit reprezentanții ANPC.

ADVERTISEMENT

Pentru că peștele și produsele din pește să nu reprezinte un pericol pentru sănătate, ANPC recomandă consumatorilor să aibă în vedere următoarele aspecte:

– Acordați o atenție deosebită aspectului exterior al produsului, pentru a vă forma o primă apreciere asupra gradului de prospețime;
– Nu achiziționați produse cu suprafața mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai sau produse cu miros și culoare modificate, aspect de vechi etc.;
– Refuzați sa cumpărați peste și produse din pește dacă aveți îndoieli asupra gradului de prospețime, calitatea și modul de informare prin etichetare;
– Urmăriți modul de etichetare a peștelui și a produselor din pește și nu cumpărați produse preambalate neetichetate.

ADVERTISEMENT

– Refuzați să cumpărați pește și produse din pește preambalate, pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilității minimale/ data limita de consum sau daca aceasta este modificata sau a depășit termenul;
– La cumpărarea peștelui și produselor din pește, solicitați și păstrați bonul de casă pentru a putea proba achiziția în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați calitatea produsului.

ADVERTISEMENT