SuperLiga a revenit, iar play-off-ul are parte de un meci extrem de tare în etapa a 3-a între Universitatea Craiova și CFR Cluj. Daniel Pancu (48 de ani) a prefațat meciul în cadrul unei conferințe de presă. Tehnicianul ardelenilor are un obiectiv precis pentru această partidă. Vezi pe Fanatik.ro ce a declarat despre duelul contra oltenilor.
Daniel Pancu a amintit despre precedentele întâlniri cu Universitatea Craiova și a spus ce vrea de la elevii săi. Deși e conștient că oltenii au câștigat deja în Cupă, iar cele trei puncte puse în joc la duelul din campionat nu ar fi decisive în lupta pentru titlu, antrenorul ardelenilor știe cât de mult ar ajuta o victorie contra celei mai în formă formații din timpul sezonului regular.
„La fotbal poți să-ți propui un lucru și în două minute să ți se dea toate planurile peste cap. În campionat a fost diferență foarte mare în favoarea lor, în Cupă ne-au bătut în prelungiri, diferența a fost mult mai mică, dar tot în favoarea lor. Mi-ar plăcea ca după jocul de luni seara să pot să spun că am jucat de la egal la egal cu cea mai bună echipă cotată din play-off.
În cazul unei victorii sigur că am fi tot departe, dar se schimbă mult discuția referitoare la locul 1. O victorie la Craiova ar însemna foarte mult la nivel de moral. Nu mai vorbesc de egaluri, orice punct e foarte bine venit în contextul ăsta.
Nu prea mă gândesc niciodată la egal, noi pregătim jocurile pentru a le câștiga. Au un public cald, vine multă lume la meciuri, dar nu cred că se poate pune problema la vreun jucător de-al nostru să simtă presiunea oricărui public din România”, a declarat Daniel Pancu, la conferința de presă premergătoare meciului dintre olteni și clujeni.
Mihai Popa (25 de ani), care trebuia să fie în lotul „tricolorilor” pentru acțiunea din luna martie, s-a l-a întors din drumul către echipa națională în ultimul moment. Iuliu Mureșan (72 de ani) a transmis apoi că fotbalistul se confrunta cu o problemă la gambă. Acum, Daniel Pancu a spus că sunt șanse mari ca portarul să fie titular.
„În afară de Masic nu avem probleme, cred că sunt șanse mari să evolueze și Popa. Ne-am odihnit o săptămână, simțeam nevoia după toate jocurile cu mare presiune din finalul campionatului regular. Nu am avut foarte mulți jucători plecați la naționale, ne-am reunit ușor-ușor și cred că suntem pregătiți pentru aceste opt etape care vor decide multe lucruri. Fiecare punct contează. Îmi doresc să fim sănătoși în primul rând și la final să ne bucurăm de atingerea unui obiectiv”, a mai spus Daniel Pancu la conferința de presă.
Neluțu Varga a reușit încă o dată să salveze CFR Cluj, reușind să achite toate datoriile pe care clubul său le avea. Daniel Pancu, cel care amenința cu plecarea dacă nu s-ar fi rezolvat această problemă, a reacționat și a dezvăluit un aspect important de la echipa din Gruia.
„E foarte important că s-a rezolvat și problema asta de ordin financiar, iar noi prin rezultatele noastre sportive să facem posibilă din nou o stare financiară cum a fost aici, mi s-a povestit că au fost condiții de Real Madrid la CFR Cluj și mi-aș dori să le trăiesc și eu din nou“, a mai spus „Pancone” înainte de meci.