Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a acordat în 2024 Anei Bărbosu medalia de bronz după cele întâmplate la finala de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, însă Tribunalul Federal Elvețian va întoarce cazul spre rejudecare, după contestația făcută de sportiva americană Jordan Chiles, care câștigase inițial medalia. Mihai Covaliu a oferit o primă reacție după anunțul șocant din Elveția.
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român a vorbit despre cele întâmplate. „În primul şi în primul rând, doar avocaţii au fost notificaţi. Nu a apărut nimic pe site, raportul nu este public deocamdată. Din ceea ce ştim acum, se va publica mâine (n.r. vineri, 30 ianuarie 2026) pe site.
Deocamdată, au fost notificate părţile. Studiem şi noi verdictul şi ne pregătim pentru următorii paşi. Această decizie spune că s-a respins apelul pentru Sabrina Voinea, tribunalul a reanalizat probele pe care federaţia de gimnastică americană le-a adus în discuţie şi le-a trimis spre reevaluare la TAS.
Deocamdată, ceea ce se înţelege acum, în momentul de faţă, este ceea ce apare în comunicatul emis de avocaţi. Urmează ca mâine (n.r. vineri), după ce apare pe site şi întregul raport să putem face mai multe comentarii”, a spus Mihai Covaliu pentru Agerpres după ce Ana Bărbosu a rămas fără medalia de bronz cucerită la Paris.
Președintele COSR a anunțat și ce va urma în acest caz. „Noi apărăm poziţia României în primul şi în primul rând, pentru că este firesc, şi asta este datoria noastră. Vom vedea care sunt următorii paşi de făcut.
Acum informaţia este proaspătă, nu vrem să ne pripim. Trebuie să analizăm foarte bine situaţia, să vedem ce strategie vom avea pentru a continua acest demers. Să vedem ce apare mâine pe site vizavi de întregul raport”, a precizat Mihai Covaliu. Ana Bărbosu se află în această perioadă în SUA, unde studiază la Universitatea Stanford.