Sport

Ce urmează pentru naționala României de handbal! Turneu preolimpic și baraj pentru Campionatul Mondial

17.12.2020 | 12:30
Ce urmeaza pentru nationala Romaniei de handbal Turneu preolimpic si baraj pentru Campionatul Mondial
ADVERTISEMENT

Pentru naționala României urmează două obiective foarte importante după eșecul răsunător de la Euro. Contractul lui Bogdan Burcea expiră la finalul lunii decembrie și postul i se clatină serios după acest loc 12 de la turneul final. 

Rămâne de văzut dacă Bogdan Burcea și Robert Licu vor continua pe banca naționalei și din luna ianuarie, însă timpul este foarte scurt și naționala trebuie să arate o altă față pentru că vin două obiective importante, cruciale pentru viitorul acestei echipe.

ADVERTISEMENT

În luna martie, la Podgorica va avea loc turneul preolimpic. România are o șansă uriașă de a juca la Olimpiadă, însă trebuie să încheie între primele două în grupa din care fac parte Muntenegru, Norvegia și Thailanda.

Ce urmează pentru naționala României de handbal! Peste trei luni, turneul preolimpic

Thailanda este prezența exotică din această grupă și nu este creditată cu nicio șansă. În schimb, Norvegia, Muntenegru și România se vor bate pe cele două locuri care duc la Jocurile Olimpice, Norvegia fiind mare favorită.

ADVERTISEMENT

Doar o lună mai târziu, România va evolua în dubla de baraj pentru Campionatul Mondial. Calificarea în grupele principale de la Euro ne-a adus statutul de cap de serie, însă chiar și așa putem întâlni adversari periculoși ca Austria sau Belarus.

Timpul este extrem de scurt și până la turneul preolimpic, programat între 19 și 21 martie, naționala României va avea la dispoziție doar trei zile de pregătire, între 15 și 18 martie, conform calendarului EHF.

ADVERTISEMENT

În luna aprilie, România joacă baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial

Apoi, între 12 și 15 aprilie, România va avea alte trei zile de pregătire pentru dubla din barajul pentru Campionatul Mondial din decembrie, organizat de Spania. În ciuda formei slabe, România este favorită pentru calificarea la Campionatul Mondial.

Turneul final din decembrie 2021 se va ține în Spania și va fi primul cu 32 de echipe la start. Din Europa se califică 16 echipe, deja calificate fiind Spania (țara gazdă), Olanda (campioana en-titre) și cele patru semifinaliste de la Euro (Norvegia, Franța, Danemarca și Croația).

ADVERTISEMENT

Programul echipei naționale în prima parte a anului 2021

Celelalte 10 locuri destinate Europei se vor ocupa după un baraj de calificare. În urna capilor de serie vor fi 10 echipe eliminate de la Campionatul European, în grupe principale și grupe preliminare (printre care și România). În urna a doua vin 10 țări din calificări. Cele mai periculoase adversare ar putea fi Austria, Belarus sau Ucraina. Dacă reușim să evităm aceste naționale, România nu ar trebui să aibă nicio problemă la calificare.

Calendarul EHF pentru echipele naționale: 

  • 15-18 martie: antrenament pentru turneul preolimpic
  • 19-21 martie: turneul preolimpic din Muntenegru
  • 12-15 aprilie: antrenamente pentru barajul de la CM
  • 16-21 aprilie: baraj pentru Mondiale

Timpul este scurt și deocamdată nici nu știm ce selecționer va avea România în anul 2021. Contractul lui Bogdan Burcea expiră la finalul lunii decembrie, iar președintele FRH, Alexandru Dedu, susține că soarta selecționerilor va fi stabilită de Comisia Tehnică.

Cristina Neagu: “Turneul preolimpic, cel mai important obiectiv pentru națională poate în câțiva ani de acum încolo”

Cristina Neagu a atras atenția asupra importanței pe care o are turneul preolimpic pentru viitorul echipei naționale spunând că va da totul ca România să meargă la Tokyo, mai ales că este o șansă uriașă de calificare la o ediție a Jocurilor Olimpice cu care nu știe dacă se va mai întâlni:

“Este greu de prezis cum sună viitorul. În martie urmează turneul preolimpic și echipe precum Germania sau Danemarca nu au șansa de calificare. Acest turneu este lucrul cel mai important pentru echipa națională poate în câțiva ani de acum încolo. Este o șansă enormă.

Unele dintre noi am făcut parte din acest ciclu olimpic și mi-aș dori foarte mult să ajungem la Olimpiadă. După JO ar trebui să fie un schimb de generații sau nu știu”, a spus Cristina Neagu la finalul turneului final.

  • 12 este locul ocupat de România la Euro
  • 5 înfrângeri în 6 meciuri au suferit “tricolorele” la Campionatul European de handbal
ADVERTISEMENT