Simona Halep

Ce urmează pentru Simona Halep după eliminarea de la Cincinnati. Când joacă românca următorul meci

16.08.2019 | 04:50
Ce urmeaza pentru Simona Halep dupa eliminarea de la Cincinnati Cand joaca romanca urmatorul meci

Simona Halep a fost eliminată de Madison Keys, în turul 3 la Cincinnati, și nu reușește să apere punctele pe care le obținuse în urmă cu un an, când a jucat finala. La fel ca și la Rogers Cup, românca a părut destul de departe de cea mai bună formă fizică.

Simona Halep a acuzat probleme la gleznă și este de așteptat să nu mai joace nici un meci până la US Open, în speranța că va reuși să se recupereze pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului. Pe 26 iunie se dă startul la Flushing Meadows, iar cele 10 zile de pauză par absolut necesare pentru Halep.

Program Simona Halep. New Heaven dispare din circuitul WTA, șanse mici să joace la Bronx Open

În urmă cu un an, Simona s-a înscris și pentru turneul de la New Heaven, ultimul înainte de US Open, dar s-a retras ulterior, chiar înainte de start. Anul acesta, Conneticut Open dispare din calendarul WTA, iar locul său este luat de un alt turneu de categorie International, Bronx Open, care se dispută chiar la New York.

Simona Halep nu s-a înscris la acest turneu, la care în acest moment favorită numărul unu este Johanna Konta, locul 15 WTA. Eliminarea rapidă de la Cincinnati ar putea-o convinge pe Simona Halep să accepte un wild-card la Bronx Open, dar această variantă pare puțin probabilă tocmai din cauza problemelor medicale ale româncei.

Simona Halep nu mai are puncte de apărat în restul sezonului

Astfel, este de așteptat ca Simona Halep să nu mai joace până în ultima săptămână din luna august. Un alt aspect interesant este că românca nu mai are puncte de apărat în clasamentul WTA, după ce a cedat un total de 1235 de puncte din cauza rezultatelor la cele două turnee Premier 5 jucate, Rogers Cup și Cincinnati.

Începând cu US Open, turneu la startul căruia va avea 4743 de puncte, Simona Halep nu mai are puncte de apărat. Asta pentru că în 2018, românca a fost eliminată din primul tur la Flushing Meadows, iar apoi nu a obținut nici măcar o victorie pe perioada toamnei.