Aura Șova a fost desemnată marea câștigătoare a premiului de 100.000 de euro de la Vocea României 2024. Tânăra de 26 de ani a dezvăluit ce va face cu suma câștigată, lucru care a venit ca o surpriză plăcută pentru toată lumea.
Aura Șova, câștigătoarea de la Vocea României, are deja planuri bine stabilite pentru premiul de 100.000 de euro. Ea vrea să folosească banii pentru a ajuta persoanele în vârstă și vulnerabile. În ce proiect de suflet vrea să investească suma câștigată?
Ieri seara, la marea finală Vocea României, Aura Șova a interpretat piesa ”Vai, sărmana turturică”, alături de Marius Manole. A avut și un duet emoționant cu antrenorul ei, Tudor Chirilă, când au cântat melodia “În țara în care m-am născut”. Astfel, tânăra talentată a reușit să imprezioneze profund telespectatorii și a strâns cele mai multe voturi de la public.
În loc să cheltuie banii pe lucruri personale și materiale, Aura are un vis special. Într-un interviu pentru Știrile ProTV, ea a spus că vrea să construiască un azil pentru bătrânii care au nevoie de ajutor. Ideea i-a venit de la propria bunică, pe care o iubește foarte mult.
„Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului și tot ce îmi trebuie. Totuși, am un vis pe care doresc să-l împlinesc cu ajutorul acestui premiu.
Visul meu este să fac ceva pentru bătrâneii vulnerabili. O am și pe bunica, o iubesc din tot sufletul și ea m-a inspirat să îmi doresc să pun bazele unui azil pentru bătrâni”, a declarat Aura, potrivit playtech.ro.
În viața de zi cu zi, Aura este arhitectă de meserie, urmând în prezent doctoratul. De fapt, a ales această profesie tocmai pentru că își dorea să construiască un azil pentru bătrâni.
Deși lucrează ca arhitectă, muzica a fost mereu parte din viața ei. Vine dintr-o familie cu influențe muzicale și a fost sprijinită să cânte de când era mică. A participat la multe concursuri de cântat, atât în țară cât și în străinătate.
În prezent, Aura e parte dintr-o trupă care face coveruri și știe să cânte și la diferite instrumente, inclusiv la caval.