News

Ce va face România cu cele 80 de miliarde de euro de la UE. Anunţul preşedintelui Klaus Iohannis

22.07.2020 | 17:38
Ce va face Romania cu cele 80 de miliarde de euro de la UE Anuntul presedintelui Klaus Iohannis
ADVERTISEMENT

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că planurile pentru utilizarea fondurilor europene alocate României în urma acordului  din Consiliul European sunt aproape de finalizare, urmând să fie trimise cât mai repede la Comisia Europeană.

Anunțul a fost făcut la finele unei întâlniri pe care președintele a avut-o la Palatul Cotroceni cu un grup de miniștri, condus de către premierul Ludovic Orban: vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș și ministrul de Finanțe Florin Cîțu.

ADVERTISEMENT

Nu, nu a fost prima întâlnire cu această temă, ca să nu creadă cineva că până acum am stat și am așteptat. Am avut multe întâlniri pe fonduri europene”, a declarat președintele.

Iohannis anunță două planuri distincte de utilizare a banilor

Iohannis a amintit că cele 79,9 miliarde de euro sunt incluse în două pachete distincte de finanțare. Primul, de aproape 46 miliarde de euro, este inclus în bugetul multianual al Uniunii Europene 2021-2027. Pentru accesarea acestor fonduri, autoritățile de la București trebuie să trimită la Bruxelles un plan de utilizare a lor.

ADVERTISEMENT

La plan lucrăm de când este în funcțiune guvernul Orban și acum se fac ultimele finisaje pentru a fi trimis la Comisie ca să fie pregătiți pentru a atrage banii europeni”, a precizat șeful statului.

Restul banilor sunt incluși în Fondul de redresare și trebuie utilizați pentru relansarea economiei afectate de epidemia de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Al doilea pachet bugetar este destinat relansării  și revigorării economice, de 34 miliarde de euro. Banii sunt destinați ameliorării crizei, măsurilor de ieșire din criza economică și de întărire a economiei după șocul provocat de pandemie. Acești bani trebuie consumați mai repede, avem la dispoziție doar 6 ani și o parte din  ei vor fi disponibili chiar anul acesta”, a spus Klaus Iohannis.

În consecință, planul de relansare care să permită accesarea fondurilor trebuie trimis autorităților europene până în luna octombrie.

ADVERTISEMENT

Am început și pe acest plan să lucrăm de acum câteva luni deja. Continuăm și ce am făcut practic astăzi, într-o discuție foarte aplicată cu Guvernul, a fost să corelăm planurile în așa fel încât să folosim bani europeni în cel mai eficace mod posibil, adică să folosim banii în așa fel încât să aibă un impact major asupra economiei României, asupra sistemelor publice și, în final, asupra bugetului fiecărui român în parte”, a mai spus Klaus Iohannis.

 

ADVERTISEMENT