News

Ce va mânca Papa Francisc în România. Meniul zilnic al Suveranului Pontif

29.05.2019 | 10:17
Papa Francisc ajunge pe 31 mai în România. Sursă foto - facebook

Un lucru este cât se poate de clar în privința vizitei pe care Papa Francisc o va face în România. Suveranul Pontif nu va avea, din păcate, timp să savureze și mâncarea noastră tradițională. Între 31 mai și 2 iunie, cât Papa se va afla în țara noastră, acesta va fi mai mult în mișcare. Suveranul nu a avut nicio solicitare specială legată de venirea lui în România, în afară de rugămintea de a-i fi respectat programul de odihnă.

Ce va mânca Papa Francisc în România

Este bine de știut că Suveranul Pontif se trezește la prima oră a dimineții, drept pentru care a cerut ca la prânz să i se aloce măcar 30 de minute de odihnă. În privința meniului, potrivit celor din Biserica Catolică, acesta va fi unul cu specific italienesc. Fără cerințe aparte, Mănăstirea Catolică Sfânta Agnes, de lângă București, a anunțat că o să pregătească mâncărurile despre care se știe că sunt preferatele lui Papa Francisc. Și anume: risotto cu spanac și parmezan și paste cu șuncă și sparanghel.

De altfel, cât timp va sta în România, Papa Francisc va opta pentru un meniu mediteranean – italienesc. Suveranul Pontif va avea un meniu simplu, dar foarte bogat în legume. Potrivit presei din Italia, Papa Francisc preferă să consume legume şi verdeţuri de sezon cu ulei de măsline. În general, la primul fel, Papa alternează orezul (risotto) cu paste „în alb”, iar la felul doi preferă carne albă sau peşte proaspăt. Papa nu își refuză plăcerea unui desert, dar preferă fructele de sezon.

Ce va mânca Papa Francisc în România. Papa
Papa Francisc preferă un meniu mediteraneean – italienesc. Sursă foto – facebook

Unde va sta Papa Francisc în România

Potrivit reprezentanţilor Bisericii Catolice din România, pe parcursul celor două nopţi petrecute în România, Papa Francisc va fi cazat la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, acolo unde, în urmă cu 20 de ani, a fost cazat şi Papa Ioan Paul al II-lea. Trebuie specificat că Suveranul Pontif pleacă de la Roma vineri, 31 mai, la ora 8.10 de pe aeroportul Fiumicino cu direcţia Bucureşti – Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11.30.

Aici va avea parte de o primire oficială la aeroport, după care va merge la Palatul Prezidenţial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la preşedintele României şi întâlnirea cu prim-ministrul. La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, Suveranul Pontif prezintă și primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autorităţile, reprezentanţii societăţii civile şi membrii Corpului Diplomatic.

 

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 850. 32 pagini + CD. Doar 10 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri