News

„Ce vi se vinde azi e de 10 ori mai toxic decât ce reprezentăm noi” Mesajul lui Ciucu pentru diaspora

Ciprian Ciucu a transmis un mesaj pentru românii din diaspora în urma votului lor din turului unu al alegerilor prezidențiale
07.05.2025 | 18:03
Ce vi se vinde azi e de 10 ori mai toxic decat ce reprezentam noi Mesajul lui Ciucu pentru diaspora
Ciprian Ciucu le-a transmis românilor din diaspora un mesaj după alegerile prezidențiale / sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a transmis un mesaj, prin Testul Puterii cu Denise Rifai, către românii plecați în diaspora care au făcut în așa fel încât voturile lor să determine soarta României în următorii cinci ani.

„Ce vi se vinde azi e de 10 ori mai toxic decât ce reprezentăm noi”

Invitat la FANATIK.ro, liberalul Ciucu a vorbit despre cum ar putea Nicușor Dan să convingă oamenii să îl voteze atât de mult încât să devină președintele României. L-a sfătuit chiar să scoată lumea în stradă și să adune susținătorii atât de la USR, cât și de la PNL, dar și de unde mai crede că ar putea veni oameni care să îl dorească șef de stat.

ADVERTISEMENT

„Aș face niște adunări mari cum plăceau mie pe vremea convenției. Că eram student și mă duceam și era acolo Coposu, eram toți acolo. În care să conștientizeze miza istorică. Dacă reușește să adune nu două mii, cinci mii, zece mii. Reușește să adune o sută de mii de oameni.

Dacă reușește să aducă o sută de mii de oameni, nu după cum a fost cu Lasconi după Georgescu. Și acum. Pentru că dacă nu vin acum, or să vină peste șase, șapte luni. La iarnă, când o să fie frig. Uitați-vă ce a întâmplat în Georgia, pentru Dumnezeu. În Georgia, un candidat de genul Georgescu a câștigat și georgienii au stat și mai stau și acum în stradă cu miile, s-a paralizat țara luni de zile.

ADVERTISEMENT

Asta trebuie să facă. Cumva, necumva, să ia legătura cu toți simpatizanții lui din țara asta, cu toți USR-iștii, cu toți liberalii, cu cine vrea domnia sa. Și oamenii ăia nu să vină acolo aduși cu autocarele. Să vină din convingere că fac ceea ce trebuie să facă. Pe banii lor. Pentru că eu cred că totuși suntem mai mulți”, a afirmat Ciprian Ciucu la Testul Puterii.

Mesajul lui Ciucu pentru diaspora

Primarul bucureștean a transmis și un mesaj cu această ocazie, însă nu unul obișnuit, ci adresat direct românilor plecați la muncă sau stabiliți de ani buni în diaspora. Ciucu declară că tot ceea ce se prezintă astăzi în spațiul public este cu mult mai toxic decât se credea că este Partidul Național Liberal.

ADVERTISEMENT

„Pot să-i zic diaspore ceea ce cred, nu știu dacă mai târziu o să-mi dăuneze, dar vreau să le zic în față câteva lucruri, nu știu dacă ajunge la ei. Acum nu am ce să pierd, pentru că oricum nu ne votează pe noi, pe liberali. Ne-au votat și le mulțumesc. Nu știu cum i-am pierdut. Oameni buni, în România acum este mai bine decât atunci. Unu la mână.

ADVERTISEMENT

Doi la mână. Sunteți mințiți. Grosolan. Nu am fost perfecți. Am făcut o grămadă de greșeli. Nu eu personal, dar colegii mei sau poate și eu. Cu toți am făcut greșeli. Dar ceea ce vi se vinde în acest moment este de zece ori mai toxic decât tot ce reprezentăm noi. Și sper să nu ajungeți să vă convingeți singuri.

Trei la mână. Mai ascultați și pe cei din țara. Pentru că ei trăiesc zilnic aici. Ei au o perspectivă puțin mai clară pentru că sunt aici. Și ascultați și pe cei care vă spun altfel decât ați aflat dumneavoastră de pe rețele de socializare și special de pe anumiți algoritmi speciali, creați pe anumite țări”, a conchis liberalul.

Mesajul lui Ciucu pentru diaspora