Ce viață duce Liviu Dragnea în pușcărie. Ce face fostul lider al PSD la Penitenciarul Rahova

Daniel Șuta   
în Hot News
23/08/2019, 12:32
Ce viață duce Liviu Dragnea în pușcărie. Ce face fostul lider al PSD la Penitenciarul Rahova
Liviu Dragnea s-a acomodat regimului închis. Sursa foto: antena3.ro

Ce viață duce Liviu Dragnea în pușcărie? Se va apuca și fostul președinte al PSD să scrie cărți pentru a ieși mai repede din pușcărie cum a fost cazul altor politicieni? Se înțelege cu colegii de celulă? E la curent cu ce se întâmplă în politică? Sursele postului Realitatea TV au răspunsurile pentru aceste întrebări.

Liviu Dragnea și viața din spatele gratiilor

Surse pentru realitatea.net au declarat că Liviu Dragnea s-a obișnuit cu regimul închis și are un comportament exemplar în spatele gratiilor. Fostul baron de Teleorman nu are parte de un trai luxos, așa cum s-a zvonit că ar duce-o alți politicieni de rang înalt. Viețuirea lui în pușcărie este una modestă, ba chiar a început să se obișnuiască așa.

Ca să nu se plictisească, având în vedere că stă închis, Dragnea a început să lucreze la garajul Penitenciarului Rahova, unde a fost încarcerat pe 27 mai 2019, a doua zi după alegerile europarlamentare. Acesta, alături de colegii săi deținuți, repară mașinile din parcul auto corecțional. Liviu nu refuză mâncarea oferită de bucătarii penitenciarului pentru că asta ar fi considerat un gest de represiune față de autorități, iar orice formă de protest i-ar scurta șansele să iasă mai repede din pușcărie.

liviu dragnea
Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Sursa foto: bbc.com

Dragnea trăiește bine-mersi în închisoare, față de un angajat care lucrează, în libertate, pe minimul pe economie

Din informațiile obținute de jurnaliștii Realității, Dragnea ar sta singur în celulă. Fostul șef al Camerei Deputaților are un salariu minim pe economie de 1.500 de lei (indemnizația de pușcăriaș pe care o acordă statul, din taxele și impozitele românilor) din care poate achiziționa diferite produse de la magazinul penitenciarului. Celula în care stă fostul președinte al Consiliului Județean Teleorman a fost zugrăvită înainte să fie ocupată de acesta.

Dragnea s-a integrat mai repede printre ceilalți deținuți, spre deosebire de Radu Mazăre, care când a văzut că este flancat s-a speriat destul de tare și a început să protesteze în felul său. Apoi, după câteva zile, Mazăre s-a încadrat perfect în peisaj.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles