Impactul a avut loc pe Autostrada București – Pitești, în urma căruia a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au fost găsite cinci victime, dintre care un copil a murit, iar alte patru au ajuns la spital.
În urma acestei tragedii, autoritățile au făcut verificări la fața locului. Amintim că au fost implicate șapte mașini, dintre care trei TIR-uri și patru autoturisme. Șoferul camionului care a provocat tragedia nu a putut fi audiat, deoarece este rănit, conform stirileprotv.ro.
Totuși, potrivit datelor preliminare, bărbatul ar fi circulat cu o viteză de 89 de kilometri pe oră, într-o zonă în care viteza era limitată la 80. De asemenea, pe asfalt nu s-au găsit urme de frânare, mai relatează sursa menționată.
Șoferul a lovit o mașină marca Ford, însă cel aflat la volanul acestui autoturism a tras stânga de volan stânga și a fost împins pe banda a doua, unde din fericire, nu venea nimeni. TIR-ul și-a continuat deplasarea și a lovit un autoturism înmatriculat în Hunedoara pe care l-a împins sub un alt autotren, aflat în fața sa, care în acel moment rula cu doar 20-30 km/h.
La volanul maşinii strivite era un bărbat de 39 de ani. În dreapta stătea fiica sa, iar în spate băieţelul de 11 ani, care a fost ucis pe loc. Apoi, TIR-ul a lovit încă două mașini aflate în coloană.
La acel moment, ISU Dâmbovița anunță că a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Echipajele de intervenție au acționat pentru extragerea celor trei persoane încarcerate și pentru acordarea primului ajutor calificat.
De la ISU Dâmbovița au fost alocate 1 mașină de stingere, 3 echipaje de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 10 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe SAJ. Totodată, în sprijin acționează și ISU București-Ilfov cu 2 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic, potrivit informării ISU Dâmbovița. La fața locului a fost alocat și un elicopter SMURD de la nivelul Inspectoratului General de Aviație.