Pensionarii din România care au încasat sume suplimentare la pensie sau indemnizație socială, fără a avea dreptul la acestea, nu vor fi obligați să returneze banii primiți în mod eronat.
Decizia vine după ce Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a aprobat marți acest proiect de lege, conform Agerpres. Proiectul prevede că nu vor fi recuperate sumele plătite nejustificat cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari sau indemnizație de însoțitor.
Legea are ca scop protejarea pensionarilor, indiferent de tipul pensiei de care beneficiază, în cazul în care sunt emise decizii de recuperare a unor plăți necuvenite efectuate după 1 octombrie 2014.
„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează”, prevede iniţiativa legislativă.
De asemenea, proiectul stipulează că beneficiarii nu vor fi considerați vinovați pentru erorile care au dus la generarea acestor datorii. Această măsură vizează pensionarii care, din cauza unor erori administrative legate de recalcularea pensiilor sau a plăților, au primit bani în plus.
Totodată, conform noii legi, ei nu vor fi obligați să returneze acești bani. Legea se aplică, de asemenea, și celor care au primit indemnizații de însoțitor. Proiectul de lege a trecut anterior de Senat, iar Camera Deputaților a fost camera decizională în acest caz.
Acest act normativ scutește pensionarii de la returnarea sumelor primite în plus, indiferent de categoria de pensie sau indemnizație la care sunt sau au fost îndreptățiți, la momentul constatării datoriei.
În altă ordine de idei, această inițiativă legislativă a fost adoptată de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Rămâne de văzut cât va dura până deputații își vor da acordul și apoi să fie promulgată de președintele Iohannis.
„Suntem în procesul de primire a adeverințelor. O mare parte din pensionari au deja aceste adeverințe. Aceste adeverințe cu caracter nepermanent, atunci nu le-am luat în calcul acum da. Noi am creat acest drept. Dacă s-a contribuit la buget trebuie luate în calcul.
Vom avea încă o recalculare, cea mica, sub 1.000.000. Avem termen 6 luni de zile să facem această recalculare cu aceste adeverințe. Trebuie să recalculam din oficiu, avem acesta obligație legală. Noi am identificat cele ce sunt deja la dosar, pe fiecare pensionar în parte. Cei care doresc să completeze cu alte adeverințe sunt bineveniți la casele teritoriale de pensii”, a spus șeful Casei de Pensii.