Gheorghe Hagi a fost prezentat oficial ca selecţioner al României. În conferinţa de prezentare de la Casa Fotbalului, „Regele” şi-a expus filozofia de selecţioner în cinci puncte pe care le consideră cruciale în a avea succes la naţionala României.
Hagi e de părere că România poate deveni una dintre echipele de top ale Europei şi în acest sens şi-a prezentat viziunea despre sistemul de joc pe care îl va folosi, criteriile pe care le va folosi pentru selecţie, dar şi ce sunt obligaţi jucătorii să arate la echipa naţională:
„Vom încerca să devenim cei mai buni. O să îmi spuneţi că e un obiectiv îndrăzneţ, dar ştiţi că mie îmi place să îmi fixez obiective îndrăzneţe. Îmi place să câştig, să am victorii cât mai multe. Unul dintre cele mai importante obiective este să îi facem fericiţi pe suporteri. Iar asta se poate realiza prin succese.
Punctul doi, legat de identitatea mea de a vedea şi juca fotbalul. Jucătorul trebuie să ştie să atace şi să se apere. Posesia pe parte ofensivă şi presiune pe parte defensivă. Dacă reuşim asta, vom avea o echipă care să ştie să se apere şi să atace. Sunt lucruri fundamentale pentru a câştiga.
Punctul 3. Ca sistem, îmi plac sistemele cu 4 şi cu 3 fundaşi. Deci vom fi dinamici. Ofensiv vom încerca noi să atacăm. Cred că e foarte important în a avea succes. Lucru pe care l-am învăţam când eram mai tânăr, selecţia face diferenţa şi atunci cred că criteriile de selecţie principale sunt două: jucătorii să aibă experienţă internaţională, atât la juniori, cât şi la seniori. Să aibă meciuri la echipa naţională.
Ne luptăm cu cei mai buni şi automat trebuie să ai jucători care să fie europeni. Al doilea criteriu: cei mai buni din România. Ca să fii la echipa naţională trebuie să fii printre cei mai buni din România. Trebuie să ne asumăm, să luăm decizii, iar jucătorul trebuie să aibă personalitate, cu o mentalitate foarte bună care se poate construi în timp.
Punctul 4, metodica de antrenamet. Când vorbeşti de naţională, nu mai vorbim de echipă de club, vom încerca să manageriem toate relaţiile cu jucătorii, vom antrena mult relaţiile de joc. Vom antrena mult relaţiile de joc, vreau să se cunoască jucătorii între ei, să ne cunoască şi pe noi. Să avem un vocabular comun şi un drum comun, unic, de a câştiga.
Am venit la echipa naţională că sunt convins şi am curaj că putem realiza lucruri frumoase. Cum am făcut performanţele ca jucător la echipa naţională, sper să fac şi performanţe ca antrenor: calificări la turneele finale. Cred că am fost destul de clar”, a spus Gheorghe Hagi la prezentare.