Ce zice LPF de amânarea meciului Dinamo – Astra: ”Dacă ai 13 fotbaliști, trebuie să joci!”

Traian Terzian   
în Casa Pariurilor Liga 1
29/10/2020, 13:06
Ce zice LPF de amânarea meciului Dinamo – Astra: ”Dacă ai 13 fotbaliști, trebuie să joci!”
LPF a oferit prima reacție după ce s-a cerut amânarea meciului Dinamo - Astra, din etapa a noua din Liga 1, din cauza cazurilor de coronavirus de la echipa giurgiuveană. Sursă foto: Sport Pictures

LPF a oferit prima reacție după ce s-a cerut amânarea meciului Dinamo – Astra, din etapa a noua din Casa Pariurilor Liga 1, din cauza cazurilor de coronavirus de la echipa giurgiuveană. Justin Ștefan a anunțat că nu ia în calcul această variantă, lucru valabil și pentru întâlnirea Poli Iași – Viitorul.

FANATIK a anunțat în exclusivitate că Astra Giurgiu se confruntă cu un adevărat focar de coronavirus și și-ar dori să amâne partida cu Dinamo, mai ales că echipa traversează un moment dificil și pe plan sportiv, fiind pe ultimul loc în clasament.

FC Viitorul a cerut și ea amânarea meciului din deplasare cu Poli Iași, după ce la gruparea constănțeană au fost înregistrate nouă cazuri de Covid-19, cinci fotbaliști și patru persoane fac parte din staff-ul tehnic.

Amânarea partidei Dinamo – Astra nu este luată în calcul de LPF

Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a confirmat faptul că cele două cluburi au cerut amânarea partidelor din etapa a noua din Casa Pariurilor, dar a spus că nu se pune problema ca întâlnirile Dinamo – Astra și Poli Iași – FC Viitorul să nu se joace.

”La FCSB au fost la un moment dat 17 jucători testaţi pozitiv, deci putem vorbi de o situaţie mai grea. La momentul acela, e posibil să ne fi costat prezenţa unei echipe româneşti în grupele Europa League”, a declarat oficialul LPF la Pro X.

”A existat o cerere de amânare de la Viitorul, formulată acum două zile, există şi o cerere de la Astra, însă toate aceste cereri vor fi tratate conform dispoziţiilor regulamentare în vigoare, care spun că în măsura în care ai 13 jucători, dintre care un portar, trebuie să joci.

Cluburile pot apela la jucătorii de la echipa a doua, dacă îi testează, dar îi testează pentru că ei joacă cu echipa a doua în competiţiile organizate de FRF. Dacă ai un jucător testat pozitiv, îl izolezi şi îl retestezi la şapte zile.

Pe cei care au fost în contact cu jucătorul sau cu jucătorii testaţi pozitiv îi retestezi şi dacă rezultatul e negativ îşi pot continua activitatea, iar cei care nu au fost contacţi îşi derulează activiatea în mod normal.

În privinţa celor de la Viitorul, deja am transmis o adresă oficială către club că meciul cu Poli Iași se dispută. În cursul acestei zile, vom mai culege date legate de situaţia de la Astra şi vom reveni şi acolo cu o adresă, dar, repet, în acest momement nu am constat o imposibilitate de a avea 13 jucători, dintre care un portar, pe foaia de joc”, a menționat Justin Ștefan.

Închide ×