FCSB și U Cluj a fost eliminate din Conference League, iar Universitatea Craiova a ”retrogradat” în Europa League. Aceste eșecuri dureroase în cupele europene au adus cu sine și reacții extrem de dure.
Fostul atacant Robert Niță (49 de ani) s-a arătat dezamăgit de nivelul prestat de echipele românești în competițiile din Europa, dar în același timp a admis că acesta ar cam fi nivelul fotbalului de la noi din țară.
”Am văzut FCSB, am văzut echipele românești. Cred că e o singură concluzie, acasă suntem zmei, afară suntem miei, cam așa s-ar traduce. Ne luptăm în campionat un an de zile ca să prindem play-off-ul, să câștigăm campionatul și uite că ieșim din cupele europene cu echipe de mâna a doua, ca să fim răutăcioși.
Dacă nu era CFR, vorbeam ca cei din Muntenegru, care au avut patru echipe și nu s-a calificat niciuna. Ne plece sau nu ne place, cam ăsta este nivelul, așteptăm să ne revenim acolo unde eram o dată, dacă ne aducem aminte de ‘sfertul UEFAntastic’”, a declarat Niță, pentru sport.ro.
Prima care a intrat în joc a fost Universitatea Craiova. După ce au pierdut în deplasare cu Levski Sofia, scor 0-1, în turul 2 preliminar al Champions League, oltenii nu au reușit decât un 2-2 în Bănie și astfel au coborât în Europa League.
Deși a fost învinsă acasă de Auda, scor 2-3, FCSB a plecat încrezătoare în Letonia. Doar că a urmat un nou dezastru, scor 1-4, și formația patronată de Gigi Becali a părăsit Conference League încă din turul 2 preliminar.
În aceeași fază a competiției fost eliminată și U Cluj. Trupa lui Cristiano Bergodi a avut o revenire spectaculoasă în meciul tur cu Brann Bergen și a scos un 2-2 pe final, însă a cedat clar la returul din Norvegia, scor 1-3.
Singura care a reușit să se califice a fost CFR Cluj. După 1-1 în deplasare, ardelenii au eliminat în turul 2 preliminar al Conference League formația armeană Alashkert, reușind o victorie categorică în Gruia, scor 3-0.
În faza următoare a competiției, trupa lui Antonio Folha va întâlni echipa norvegiană Tromso IL. Prima manșă se va disputa la Cluj-Napoca, joi, 6 august, de la ora 20:00, iar returul va avea loc o săptămână mai târziu, în Norvegia.
În competițiile europene va evolua și Universitatea Craiova, care se va duela cu KuPS, campioana Finlandei. Meciul tur este programat în deplasare, pe 6 august, în timp ce manșa decisivă va avea loc în Bănie.