Poate una dintre cele mai bizare tradiții legate de moartea reginei Elisabeta a II-a este cea legată de albinele regale și informarea acestora cu privire la decesul monarhului.
John Chapple, în vârstă de 79 de ani, este apicultorul regal al Palatului Buckingham. În sarcina sa a căzut datoria de a merge la fiecare dintre stupii regali, pentru a le anunța pe albine cu privire la moartea reginei.
Pe fiecare dintre stupi a fost așezată o panglică neagră, înnodată în formă de fundă. Odată ce a făcut asta, apicultorul le-a spus albinelor din fiecare stup că regina a murit și că acestea vor avea de acum un nou stăpân. Apoi, albinele au fost îndrumate să se poarte cuviincios cu Charles, noul rege.
Tradiția ce datează de secole pare bizară, dar are și o logică. În trecut se credea că dacă albinele nu sunt înștiințate că au un nou stăpân, nu vor mai produce miere, vor abandona stupul sau vor muri.
John Chapple a declarat că ”sunt la stupi acum și tradiția spune că atunci când cineva moare, să vizitezi fiecare stup, să spui o rugăciune scurtă și să pui o panglică de doliu pe fiecare dintre stupi.”
”Persoana care a murit este stăpânul sau stăpâna stupilor, cineva important din familie care a decedat; nu găsești pe cineva mai important decât pe Regină, nu?” a mai spus Chapple.
”Trebuie să bat la fiecare stup și să le spun albinelor: ”Stăpâna voastră a murit, dar nu plecați. Noul vostru stăpân va fi bun cu voi.””
Chapple a dus la bun sfârșit această tradiție la stupii de la Palatul Buckingham, dar și la cei de la Clarence House. În total, acesta are grijă de peste un milion de albine, însă numărul lor scade spre finalul verii.
Apicultorul regal lucrează cu albinele palatului de mai bine de 15 ani, dar nu avea habar că ”discuția” pe care avea să o poarte cu acestea făcea parte din fișa postului, conform mirror.co.uk.
A primit, însă, un email de la grădinarul șef al casei regale, prin care i se cerea să vină la Palatul Buckingham și să le spună albinelor despre ceea ce s-a întâmplat.
John Chapple spune că a fost un ”privilegiu minunat” să lucreze pentru regina Elisabeta a II-a și speră că va colabora și cu regele Charles al III-lea.