Soția lui Gabi Enache a fost numită în repetate rânduri drept ”cea mai fierbinte nevastă de fotbalist”. Și chiar nu e de mirare. Lena Enache arată impecabil și știe cum să se mențină în formă.
Iată însă că un aspect fizic demn de invidiat vine și cu momente mai puțin plăcute. Lena a vorbit recent despre ele și mai mult de atât, a dezvăluit și ce părere are partenerul ei despre asta.
Menționăm faptul că cei doi dețin o cafenea. Iar soția lui Gabi Enache se ocupă zilnic de gestionarea afacerii. Astfel, aceasta ajunge să interacționeze cu numeroase persoane zi de zi. Și cei mai mulți sunt chiar bărbați.
Lena recunoaște că e abordată des, iar mulți nu știu că este proprietara localului. Și nu doar în propria cafenea i se întâmplă asta, ci și în alte locuri, inclusiv la o farmacie, după cum povestește chiar ea.
Soția lui Gabi Enache spune că doar a mers să cumpere niște medicamente, iar un bărbat a intrat în vorbă cu ea. În momentul în care i-a spus că este căsătorită însă, acesta a știut că trebuie să se retragă.
Pentru Lena, astfel de lucruri au devenit deja normale. Aceasta nu e curioasă, nu bagă în seamă nici complimentele și nici abordările, iar de cele mai multe ori evită ca lucrurile să escaladeze.
„Am fost și eu ca omul la farmacie să cumpăr medicamente și, da, într-adevăr s-a întâmplat să intre cineva în vorbă cu mine. Dar l-am salutat drăguț și i-am spus că sunt căsătorită și nu este momentul și cazul și așa mai departe.
Cum să mă simt? De cele mai multe ori, sincer, nu văd. Adică eu îmi văd de drumul meu, nu mă uit stânga-dreapta: cine se uită la mine, cine nu se uită, din ce parte primesc admirație. Nu sunt curioasă”, a dezvăluit ea.
Evident, Gabi Enache e și el la curent cu ceea ce i se întâmplă soției sale. Iar Lena recunoaște că fostului jucător de la FCSB nu îi convin deloc astfel de situații, cu atât mai mult când se întâmplă și la cafenea.
Chiar și așa, soția lui Gabi Enache este fidelă, iar acesta știe ce are acasă. Astfel, între cei doi nu există prea multe discuții pe acest subiect, iar fostul fotbalist de la FSCB este în general liniștit.
„Soțul ce să spună? Îți dai seama că nu-i este tocmai totuna, dar știe ce are acasă și e liniștit. Nu-i convine de cele mai multe ori. Îți dai seama, lucrul ăsta se întâmplă și în cafenea.
Vin bărbați și uneori nu știu că eu sunt proprietara. Sunt lângă colegii mei din cafenea pentru că lucrăm cot la cot și se mai uită așa și Gabi vede, dar acceptă situația”, a declarat Lena Enache, potrivit cancan.ro.
Amintim faptul că Gabi Enache a jucat ultima dată pentru FCU Craiova, în sezonul 2022-2023. Totodată, de-a lungul carierei sale, fundașul a mai evoluat pentru echipe precum Mioveni, Astra Giurgiu în două rânduri, FCSB în două rânduri, Rubin Kazan sau Partizan.