Dacă îți place să mănânci turtă dulce, mai ales de Crăciun, trebuie să știi că există o rețetă foarte simplă, pentru care ai nevoie de numai 5 ingrediente. Modul de preparare este destul de simplu.
Mai este puțin până la Crăciun, perioadă în care mulți români se pregătesc. Mulți au început deja să cumpere cadouri pentru cei dragi, dar și preparate tradiționale, cum ar fi carnea de porc.
Cele mai multe persoane au grijă să pună totul la punct de sărbători și să se ocupe din timp de pregătirea felurilor de mâncare, care includ salată boeuf, sarmale și friptură de porc.
De asemenea, dulciurile sunt foarte apreciate de Crăciun, mai ales cozonacul, pe care fiecare gospodină îl pregătește în funcție de preferințe.
Un alt desert foarte apreciat de Crăciun este turta dulce. Nu trebuie să o cumperi neapărat de la magazin, ci o poți prepara acasă, folosind doar cinci ingrediente de bază, în afară de condimente.
Nu durează mult să faci turta dulce, iar rezultatul îi va impresiona pe cei apropiați. Dacă respecți ingredientele și recomandările, vei avea un desert ne neuitat.
Pentru această rețetă, ai nevoie de 250 g făină, 100 g de unt moale, 2 ouă, 3 linguri de miere și bicarbonat de sodiu. Ai nevoie și de condimente, și anume scorțișoară, nucșoară, praf de ghimbir și praf de cuișoare.
Făina se amestecă cu o linguriță de bicarbonat de sodiu, o jumătate de linguriță de praf de ghimbir, o linguriță și jumătate de scorțișoară. Se mai adaugă și un vârf de linguriță de praf de nucșoară și unul de praf de cuișoare.
Se amestecă, separat, untul moale, cele două ouă și 3 linguri de miere. Se amestecă apoi cele două amestecuri și se frământă, apoi se adaugă făină până când aluatul devine moale și nu se lipește.
Aluatul trebuie să fie asemănător cu plastilina și să se poată modela cu ușurință. Se întinde aluatul pe un blat și trebuie să aibă aproximativ un centimetru și jumătate, apoi se taie în forme.
Se pot folosi diverse forme, cum ar fi stele, brăduți, căsuțe, fulgi de nea sau animale. După ce se decupează aluatul, turta dulce se așază în tavă, pe o hârtie de copt, se arată în cartea “Mami, e Gata?”, de Ioana Macoveiciuc “Prințesa Urbana”, notează dcnews.ro.
Se lasă la cuptor la 180 °C, timp de aproximativ 20 de minute. Se verifică, însă, în acest timp. Atunci când au crescut bine, înseamnă că sint gata. Poți testa aluatul cu ajutorul unei scobitori.
Nu trebuie să lași turta dulce prea mult în cuptor, altfel va avea o suprafață tare și crocantă. Atunci când e gata, o poți scoate din cuptor și poți începe să o decorezi.
Se poate utiliza orice tip de glazură, în funcție de preferințe, cum ar fi ciocolată sau vanilie, dar și cea colorată. Deasupra poți să prepari bomboane sau să pui figurine care să aibă tematică de sărbători.