Fotbal international

Cea mai spectaculoasă zi de la Cupa Mondială: 14 goluri în 4 partide. Camerun – Serbia a făcut toți banii

Ziua de luni, 28 noiembrie, s-a dovedit cea mai spectaculoasă de la începerea Cupei Mondiale din Qatar, aducând nu mai puțin de 13 goluri.
28.11.2022 | 23:12
Cea mai spectaculoasa zi de la Cupa Mondiala 14 goluri in 4 partide Camerun  Serbia a facut toti banii
Ziua de luni, 28 noiembrie, s-a dovedit cea mai spectaculoasă de la începerea Cupei Mondiale din Qatar, aducând nu mai puțin de 13 goluri. Sursă foto: Twitter
ADVERTISEMENT

Astăzi s-a încheiat etapa a doua a fazei grupelor, iar singurele certitudini sunt că Franța, Brazilia și Portugalia și-au asigurat prezența în optimi.

Ziua de luni, 28 noiembrie, cea mai spectaculoasă de la Cupa Mondială

Din punct de vedere al eficacității, luni, 28 noiembrie, a fost cea mai spectaculoasă zi de la Cupa Mondială, în cele patru partide programate înscriindu-se 14 goluri, cu două mai multe decât în ziua a doua de competiție.

ADVERTISEMENT

Ziua a început nebunește cu întâlnirea dintre Camerun și Serbia, care s-a încheiat 3-3 după o serie incredibilă de răsturnări. A fost un adevărat thriller, în care cele două echipe au trecut pe rând de la agonie la extaz și invers.

Sârbii au făcut o primă repriză dezastruoasă, însă finalul a fost unul cu adevărat palpitant. În primul minut al prelungirilor Strahinja Pavlovic a egalat după centrarea lui Dusan Tadic, pentru ca doar două minute mai târziu să intre în avantaj după un șut superb al lui Sergej Milinkovic-Savic.

ADVERTISEMENT

Revigorată după finalul de repriză fantastic, echipa lui ”Pixie” Stojkovic a ieșit extrem de montată în partea secundă și s-a distanțat la 3-1 după o fază copiată parcă din jocurile PlayStation și finalizată de atacantul Aleksandar Mitrovic. Însă, până la finalul întâlnirii camerunezii au reușit o egalare nesperată prin golurile marcate de Vincent Aboubakar și Eric Choupo-Moting.

Bruno Fernandes, omul care a stabilit recordul zilei

În meciul doi al zilei, Ghana a trecut de Coreea de Sud cu 3-2 după un alt scenariu parcă desprins din filmele de la Hoolywood. Africanii au condus cu 2-0, asiaticii au revenit în repriza secundă și au restabilit egalitatea, dar Mohamed Kudus a mai punctat odată pentru ghanezi, de această dată decisiv.

ADVERTISEMENT

Apoi, în scenă a intrat marea favorită a turneului final Brazilia. În ciuda absenței accidentatului Neymar, toată lumea aștepta ca sud-americanii să facă show în fața Elveției, însă viitoarea adversară a României în preliminariile Euro 2024 s-a dovedit o nucă tare. A fost nevoie de inspirația experimentatului Casemiro pentru ca brazilienii să-și apropie victoria.

În ultima partidă, Portugalia a dat piept cu Uruguayul, iar lusitanii și-au arătat forța. Cristiano Ronaldo nu s-a lipit la gol oricât de mult s-a zbătut, dar la rampă a ieșit Bruno Fernandes, autorul unei ”duble”. A fost de ajuns pentru ca trupa lui Fernando Santos să se impună cu 2-0.

ADVERTISEMENT

Așa s-a ajuns la 14 goluri într-o singură zi la Cupa Mondială din Qatar. Sunt cele mai multe reușite într-o zi, însă performanța a fost realizată în 4 partide. Trebuie spus că în ziua a doua a turneului s-a marcat de 12 ori, dar doar în 3 întâlniri: Anglia – Iran 6-2, Senegal – Olanda 0-2 și SUA – Țara Galilor 1-1.

ADVERTISEMENT