Sectorul construcţiilor din România trece printr-o perioadă foarte dificilă, presiunile fiscale, financiare şi economice atingând un punct critic. În aceste condiţii mulţi dezvoltatori au început să-şi mute afacerile în alte ţări, unde costurile sunt mai reduse.
Dumitru Dragomir a dezvăluit care sunt în momentul de faţă cele mai atractive ţări pentru dezvoltatori şi spune că inclusiv prietenii săi au „migrat” să construiască peste hotarele României. „Eu am 7-8 constructori prieteni. Niciunul dintre ei nu mai construieşte în ţară, se duc să construiască în Bulgaria şi Serbia. Îl am pe unul care mi-a zis: ‘Dom’le, eu mă duc în Serbia. Acolo pământul e mai ieftin. Construiesc, iau 35-40% câştig. În România nu mai câştig 20%”, a spus Dragomir, la „Profeţiile lui Mitică”.
El a explicat că preţul terenurilor din ţările vecine României sunt mult mai mici decât la noi şi a dat şi câteva exemple în acest sens.
„În Serbia pămânul e la jumătate de preţ faţă de România. Şi în Ungaria, în afară de Budapesta, restul slab (n.r. – preţurile sunt joase). Văd că Bulgaria, acum, după ce au trecut la euro, că s-au apucat de nişte construcţii ce n-am pomenit. Grecia stagnează de ani de zile. Dezvoltatorii noştri, toţi, merg ori în Serbia, ori în Bulgaria. Nu mai construiesc la noi, construiesc acolo. Am doi prieteni, dezvoltatori români, care au făcut vreo 14-15 blocuri în decursul ultimilor 20 de ani. Au plecat în Bulgaria şi Grecia”, a mai povestit fostul şef al LPF.
În Bulgaria, profitul poate să fie şi de zece ori mai mare decât investiţia. „În Sofia, la 2 km de centru găseşti cu 300 de euro metrul pătrat de pământ. Şi îl vinzi cu 2.500 după ce construieşti. Chiar şi 3.000! E de mers acolo”, este de părere Mitică Dragomir.
Întrebat dacă are de gând să construiască într-una dintre ţările vecine României, Dumitru Dragomir a dat un răspuns surprinzător: „Ai mei au gânduri de Dubai, de Miami! Bogdan (n.r. – fiul lui Dumitru Dragomir) vrea să construiască la Dubai sau la Miami. Dacă ai 10 milioane de euro şi te duci cu ei în Dubai, iei 60 de milioane de la stat, cu 2,5% dobândă.
Să luăm un exemplu concret. Să zicem că ai cinci milioane. Te duci în Dubai şi anunţi că vrei să faci un bloc de 20 de etaje care te costă 50 de milioane. Ei îţi dau 40 de milioane cu 2,5% dobândă. Iei linie de credit, nu iei împrumut. Te duci şi cumperi 5.000 de metri de teren mai la margine, care costă acum 6 milioane de euro. 4-5.000 de euro metrul pătrat e la malul mării, dar în planul doi, la 300 de metri de mare, e 600 de euro metrul pătrat. La malul mării vinzi metru cu 9-10.000, în planul doi îl vinzi cu 4-5.000″, a explicat fostul politician şi om de fotbal.
În acelaşi timp, el a făcut comparaţie cu situaţia din Bucureşti, unde a încercat să cumpere un teren cu o clădire pe el, dar când a făcut calculele a ajuns la concluzia că i-ar trebui ani de zile ca să-şi amortizeze investiţia.
„M-am dus să cumpăr în Centrul Vechi o clădire care era pe 1.200 de metri pătraţi. Clădirea e zob, nu se poate face nimic cu ea, trebuie să o refaci cum a fost. Ori o dai jos şi o faci la fel, ori o consolidezi. Te mai costă cel puţin dublu şi încă jumătate. Şi am făcut un studiu economic cu specialişti şi am ajuns la concluzia că nu scoteam banii în cinci ani. Şi-atunci am zis: ‘Stai puţin, băi fraţilor, alunecăm?’ Cel mai bine de construit la această oră e în Dubai, în Qatar şi în Oman. Eu am fost de 3-4 ori în Oman, construieşti cu 1.200-1.500 de euro metrul pătrat. Şi dacă dai anunţ de angajare îţi vin peste noapte 3.000 de indieni, constructori trăsnet. La noi, gonim şi muncitorii”, este comparaţia făcută de Dumitru Dragomir.
Pe lângă dificultăţile legate de fiscalitate, o altă mare problemă pe care o întâmpină dezvoltatorii români este preţul ridicat al materialelor de construcţie. Dragomir a dat chiar un exemplu în care un produs aproape că şi-a triplat preţul în doar trei luni. „M-am dus să caut faianţă albă, că intenţionez să fac un bloc cu încălzire în pardoseală, nu cu parchet, cu faianţă, gresie sau compozit alb, ceva rezistent, care vara să fie rece iar iarna să fie cald. Băi fraţilor, au înnebunit cu preţurile! Anul trecut o placă de 60×90 cm costa 40-45 de lei. Vinerea trecută aceeaşi placă era 110 lei. S-a scumpit atât de mult în decurs de numai trei luni”, a povestit Mitică Dragomir.