Cealaltă față a lui ANDREI DICU: “Domnul Negoiţă ne arată că nici măcar ridicolul nu mai e ce-a fost!”

Vasile Alecsandri, fără a avea ocazia prilejului de a-l cunoaște pe Ionuț Negoiță, i-a anticipat nașterea, petrecerea în rândul viilor și vecernia, prin desuetudinea încărcată în personajul „Guliță”, cel mai nărod și mai hulpav dintre odraslele Coanei Chirița. Neputincios pur sânge și avid de parale, Guliță era și rămâne sinonimul candriului născut fără moașe și trăit printre gogoașe. „Sindromul Guliță”, adică omulețul vânăt din pricina pupăturilor și osanalelor neamurilor, se regăsește și în luminoasele noastre zile cețoase, la curtea lui Dinamo.

„Domnul” Ionuț Negoiță, afacerist veros, calm la vorbă și important la sala de fitness, că doar e sportiv și d’aia iubește clubul din „Ștefan cel Mare” pe toate părțile, a picat în lumea noastră precum Guliță în curtea Chiriței. Și precum personajul respectiv, habar n-a avut că există această aură simbolică a derizoriului. El „vinde” clubul Dinamo, pe 1 leu. Pretextul liric al imberbului dărâmător de instituții mass-media și zică-se mare ridicător de padocuri pentru secte religioase, este de-a dreptul penibil, dacă nu cumva și penal. Cert este că nimeni nu va mai da un bănuț, ca să se aleagă cu o lacrimă….

Cealaltă față a lui Andrei Dicu: “Domnul Negoiţă ne arată că nici măcar ridicolul nu mai e ce-a fost!”

Prin târg umblă vorba că acest Negoiță a fost, în adolescența întârziată, un student eminent al răposatului serviciu de informații. Oligofrenul sistem și-a îndoctrinat pupilii întru ale capitalismului „underworld”, masca ascunsă a unui comunism geros, o protecție, vezi Doamne, pentru viitorul Patriei. Așa se face că, după 1990, au apărut tot felul de îmbogățiți peste revolverul nopții, niște terchea-berchea care ne vorbeau despre libertate și despre democrație. „Investitorul strategic” Negoiță, parte din „sistem”, a ajuns , printr-un fatal concurs de împrejurări, la „butoanele” clubului Dinamo. Simbolul acestui ins nu numai că este un pretext în a defini dezastrul, în sine, dar el nu are nici măcar meritul de a se constitui într-o consecință. Adicătelea, omul nostru nu pleacă de la un sens care i-ar putea prilejui o declanșare de înviere a unui club, ori a unor sentimente și nici nu ajunge la o idee în urma unui spectacol dramatic al acestor sentimente.

Fluxul liric al îmbogățitului Negoiță sună cam așa, potrivit FANATIK.RO:„Dacă în urma dosarului de la Curtea de Apel trebuie să plătească ceva clubul Dinamo, atunci voi plăti eu. (…) Responsabilitatea e a mea, că pe aici, pe la mine, au venit suporterii să-mi spargă geamurile. Nu m-am dezis eu de soarta clubului Dinamo. Dar asta până azi. De azi înainte e a suporterilor, dacă mai vor să aibă în continuare, echipă de fotbal! (…) Nu mai aduc bani, gata!”.

Digi24.ro

Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4 ani i-a dat de gol pe autori

Așadar, oligofrenul sistem l-a rănit pe marele filantrop, nu incapacitatea de a gestiona un club pe care, de când l-a preluat, l-a adus pe buza gropii. Criza de isterie a domnului în cauză nu este altceva decât o naivă pictură, fundal al unor exerciții instabil-sentimentale (ca să fim eleganți…) frizând întotdeauna moartea.

Amintiri cu George Copos și….

În vremuri imemoriale, un alt cofetar al hazului împletit cu cinism, George Copos, a râs de „fraierii” din tribune, până l-au ros gândacii pușcăriei. „Dau Rapidul pe un leu”, a spus și domnia sa. Și vorba aceea… realitate se făcu! Destinele romanțioase ale acestor personaje diferă, totuși. Copos a creat o mândrețe de echipă și mai ales de bază sportivă. Negoiță a creat și el, dar nu o bază ci un acid și un haos în loc de pronaos. Tributar mentalității fostelor servicii… de mese, scaune și citronade, dom’ patron a născut cel mai frumos șeptel de provincie, în care a argăsit un trust media, niscaiva afaceri imobiliare și un club de fotbal. S-a înconjurat de aluviuni misterioase, iar singura persoană care a izbutit să-l mai scoată, un pic, cu nasul din mâl a fost și este Alexandru David.

Prin același târg al bucuriilor umblă vorba că absența realului domnului Negoiță se datorează apetitului pentru cotizații către o anumită sectă religioasă. Vorbește lumea, nu băgăm mâna în foc, deși, la o adică am fi capabili și de asta. Problema nu cade pe cocoașa simpatiilor domniei sale, ci bombardează cocoașa minciunilor.

Exprimarea stării de îndrăgostit i-a costat și pe Fahti Taher și pe Dinel Staicu. Ba chiar și pe Nețoiu, ca să nu mai vorbim despre Borcea. Diferența dintre aceștia și alde Ionuț e că restul au și depus o mărturie financiară, față de dorul pe care obiectul de artă îl emana, față de ei.

Digisport.ro

Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut

George Copos nu mai prididea în a răspunde sudălmilor, îl aștepta nevasta acasă cu supă de pui, la ieșirea din pârnaie, dar n-a avut niciodată cinismul omului care și-a îmbrăcat în aur un scaun de tinichea. Și cu atât mai mult, nu și-a ascuns, niciodată, condiția.

… Praful lui Dănuț Lupu

Falimentarul Negoiță (după cum singur se declară…) s-a temut, mereu, de contestatari, așa cum îi stă bine oricărui trepăduș care s-a trezit uns cu o dictatură de iod. Dincolo de zâmbetul controlat, în spate se ascunde o ură viscerală, înșrubată deasupra oricărui cap care gândește și mai ales, chibzuiește contrar intereselor miliardarului. „Să-l faceți praf pe Dănuț Lupu!”, a sunat comanda comandamentului general, în comanderia ziarului postum, patronat de Negoiță. Lupu nu făcuse altceva decât să-și exprime nedumerirea legată de (re)aducerea lui Stoican, pe banca tehnică a lui Dinamo. Se pare că n-a mai fost cazul, pentru că cei doi s-au „împrietenit”, întru veșnica glorie a împăcării cardurilor.

Pe lângă Negoiţă, “ciudatul” Nicu Badea a fost o creangă de liliac alb înflorită!

Să revenim, totuși, la Guliță al nostru, sursa mistico-alchimică a  „negoițismului” contemporan. Când Alecsandri a scris piesa respectivă, gândea un personaj aidoma potențialului parvenit căruia îi era teamă să-și depășească minima condiție și care se mulțmea cu statutul de ogar al celor bogați. Așa s-au întâmplat lucrurile și cu unii „oameni de fotbal”, până când efigia, armonia și ghiersul i-au așezat la butoane. Cu care „butoane” n-au știut ce să facă. Pe cinstea mea, e „mai” moral Borcea, cu „borcismele” lui, decât șleahta asta de ciopliți cu parul și cu temelia înviermănată de minciună.

Eram copil, când am văzut prima oară, într-un album, statuia ecvestră a lui Marc-Aureliu și de atunci am răsfoit tot felul ce cărți despre Roma antică. Am aflat că Michelangelo a redescoperit-o, prin 1538 și a mutat-o pe un soclu gândit de el, în Piața Capitoliului. La început, fusese aurită și o legendă populară spune că sfârșitul lumii poate fi aproape în ziua în care statuia se va auri pe sine, din nou. La Dinamo nu e cazul să discutăm despre patrimonii aurifere, iar de când a plecat Borcea, nici măcar sintagma „nuntă țigănească” nu-și mai are rostul său. Discutăm, în schimb, despre un club cu pedigree, care și-ar avea locul în play-off (și nu numai), dar care pică sub interesele afaceriștilor veroși.

În urmă cu mulți ani, Nicolae Badea, crease din Dinamo nu doar o echipă, cât mai ales un strigăt. Metafora unei „Gropi” care crește din ea însăși, evadând prin modele. Prin nume viabile și printr-o strategie capitalistă. „Ciudatul” Nicu Badea a fost o creangă de liliac alb, care înflorise lângă noi, iluminând înserarea. Unul dintre ultimii adevărați președinți. Fie că ținem cu Craiova, cu Steaua sau cu Rapidul, trebuie s-o recunoaștem. La umbra cui crește sau mai exact, subzistă, acest Negoiță? Vrea să vândă Dinamo pe 1 leu, dar el nu știe definiția unui leu. Pentru că nu a avut, niciodată, așa ceva, în buzunare. Măruntaiele boarfelor domniei sale sunt incomparabil mai ample, nu se joacă ele cu o bancnoțică verde-tulbure, de 1 Leu. E ușor să vorbești despre bani, când n-ai avut decât „lovele” și e cinic să te crezi „investitor”, când tu ești doar un pește. Într-un acvariu, firește.

Mare ți-e grădina, Săftico!

„Sunt convins că se va găsi o soluție de continuitate”, ne spune același personaj, potrivit FANATIK.RO. Apoi, pune la mezat baza de la Săftica. Demolatorii noului regim, care se împăunează cu ale lor construcții sociale, prin sectoarele flămânde ale demnităților celor ce nu au demnitate și pupă pentru un vot o mămăligă rece lângă o sarma sleioasă, au găsit vadul profund și propice pentru canibalismul sufletesc. Pe Negoiță îl doare-n șpiț de Dinamo, a preluat clubul ca pe o „firmă”, iar voleul cu care încarcă să „scape turma”, ca în jocurile copilăriei noastre, trezește zâmbete. Este exact vechea tehnică securistă, prin care se oferea pândarului o himeră, pentru ca acesta să „pună botul” și mai târziu, după ce comisioanele erau decartate, să devină și el tovarăș de smerenie cu… angajatorul.

Domnul Negoiță ne arată că nici măcar ridicolul nu mai e ce a fost. Vorba cântecului: „Bate-un vânt rece din vale… la Săftica-n port… măăăi!”…

Tragediile lui Shakespeare sunt optimiste. Eternitatea dobitocilor e pesimistă. Tristețea este a altora, a ta fiind…