Scandal între două pensionare din Gorj încheiat cu o tragedie. O femeie de 75 de ani și-a omorât cumnata după ce a împins-o într-un șanț. Suspecta a fost reținută pentru 24 de ore.
Tragedia din zona Olteniei a avut loc joi, 20 iunie. O femeie de 75 de ani, din comuna Țânțăreni, a avut parte de un final cumplit. Aceasta a fost împinsă și a dat cu capul de beton.
Suspecta acestei crime este o altă femeie, tot de 75 de ani. Din informațiile oferite de presa locală aflăm că agresoarea ar fi nimeni alta decât cumnata victimei. Ea ajuns în arestul Poliției Gorj, notează AS în Gorj.
”La data de 20 iunie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că a avut loc un conflict spontan între două femei, ambele în vârstă de 75 de ani, din comuna Țânțăreni.
În urma căruia, una dintre femei a fost împinsă și a căzut în șanțul din beton din fața locuinței, lovindu-se la nivelul capului”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Gorj.
După apelul la 112, autoritățile au trimis la fața locului o ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale. Din păcate, după efectuarea manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul femeii de 75 de ani.
Interesant este faptul că, din primele investigații ale poliției nu a reieșit faptul că ar fi existat în trecut o stare conflictuală între cele două persoane. Anterior, nu au fost formulate plângeri penale.
”Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au continuat cercetările în baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, iar în urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de femeia în vârstă de 75 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
A fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, urmând ca în data de 21.06.2024 să fie prezentată instanței de judecată a Tribunalului Gorj cu propunere legală“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.