News

CEC Bank, „țeapă” de 3 milioane de euro. Masacrarea Codului Penal l-a scăpat de închisoare pe vinovat

28.09.2019 | 13:48
CEC Bank a finanțat un credit de 3 milioane de euro. Sursa foto - facebook

CEC Bank a luat o „țeapă” de toată frumusețea în valoare de 3 milioane de euro. S-a întâmplat la Oradea acolo unde un om de afaceri și complicele lui, consultant financiar sunt acuzați de DNA că au luat un credit pentru această sumă. Au girat totul cu acte false în numele Primăriei. Dacă inițial, mai exact în 2017, Tribunalul Bihor i-a condamnat la închisoare, acum după ce codul Penal a „suferit” mai multe modificări i-a achitat pe cei doi.

CEC Bank, „țeapă” de 3 milioane de euro

Afaceristul, pe numele său Radu Olteanu, a ajuns în ancheta DNA Oradea în primăvara anului 2010 atunci când CEC Bank l-a acuzat de înşelăciune. Cu un an mai devreme reprezentanții băncii au acordat unei firme patronată de acesta un împrumut ipotecar pentru finanţarea construirii a două blocuri de locuinţe. Ca garanție acesta a depus şi un contract de vânzare încheiat cu Primăria Oradea, prin care instituţia se obliga să cumpere una dintre clădiri din banii puşi la dispoziţie de Ministerul Dezvoltării şi Locuinţelor, prin Agenţia Naţională a Locuinţelor.

Procurorii DNA aveau să descopere că actul era măsluit și că după obţinerea creditului, Olteanu a folosit o parte din cei 3 milioane de euro obţinuţi ca să-şi plătească datoriile. Restul i-a virat în contul unei firme patronate de consultantul financiar Ioan Doru Cotoroi, în baza unor documente, de asemenea, false. După care au ajuns în propriul buzunar. Cei doi au fost trimişi în judecată de DNA în 2015,  primul pentru înşelăciune în formă continuată, uz de fals şi spălare a banilor în formă continuată, iar Cotoroi, pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată şi complicitate la spălarea banilor în formă continuată.

CEC Bank, „țeapă” de 3 milioane de euro. CEC
CEC Bank a primit acte false pentru finanțarea creditului. Sursa foto – facebook

Masacrarea Codului Penal l-a scăpat de închisoare pe vinovat

Culmea, așa cum era și normal, în 2017, Tribunalul Bihor i-a condamnat pe Olteanu la 6 ani şi 10 luni de închisoare, în timp ce Cotoroi a primit 5 ani de detenţie. Cu toate acestea, procesul s-a mutat la Curtea de Apel Oradea unde surpriză, pe 24 noiembrie 2017, instanţa a dispus rejudecarea cazului la Tribunal pe motiv că sentinţa a fost un copy-paste după rechizitoriul DNA. “Prima instanţă s-a rezumat la a reproduce conţinutul rechizitoriului şi al declaraţiilor inculpaţilor şi martorilor audiaţi, fără a prezenta niciun considerent din care să rezulte modul în care a apreciat că se impune adoptată soluţia pronunţată în cauză”, se explică în decizie.

Reluat cu întârziere, procesul a avut parte de o adevărată lovitură. Pentru că între timp au intervenit o serie de schimbări ale Codului penal, toate în favoarea infractorilor, Olteanu a scăpat acum de acuzaţia de spălare de bani pentru că fapta a fost dezincriminată. Mai mult de atât, în cazul infracţiunii de uz de fals, pedepsită cu închisoare de până la 2 ani, fapta s-a prescris, iar pentru înşelăciune, singura acuză care mai rămânea în picioare, prin modificarea Codului penal, pedeapsa maximă s-a redus de la 15 la 5 ani. Instanţa a decis oricum să-l achite, invocând că fapta lui Olteanu nu ar fi prevăzută de legea penală, diferendul dintre client şi bancă putând fi rezolvată pe cale civilă. Verdictul a fost similar şi în cazul consultantului Ioan Doru Cotoroi, inculpat pentru complicitate la faptele comise de Olteanu.

 

 

Tags: