Cehia a comandat vaccinul rusesc Sputnik V. Intenționează și cumpărarea celui chinezesc Sinopharm

Cerasela Stafie   
în HotNews
01/03/2021, 17:36
Cehia a comandat vaccinul rusesc Sputnik V. Intenționează și cumpărarea celui chinezesc Sinopharm
Agenția europeană de reglementare a medicamentelor a început examinarea vaccinului rusesc Sursa foto: Hepta

Cehia a comandat vaccinul rusesc Sputnik V. Oficialii au declarat că intenționează să cumpere și serul produs de chinezi, Sinopharm.

Președintele a anunțat că decizia vine în contextul în care livrările serurilor către Uniunea Europeană au fost întârziate. În plus, țara s-a confruntat cu o creștere semnificativă a numărului de cazuri de infectare cu Covid-19.

Cehia a raportat în ultimele zile cel mai mare număr de infectări la 100.000 de locuitori. Autoritățile au anunțat un lockdown parțial, care a intrat in vigoare de la 1 martie. Școlile au fost închise, iar oamenii por ieși din case doar cu motive întemeiate. Măsurile vor rămâne în vigoare pentru trei săptămâni.

Cehia a comandat vaccinul rusesc Sputnik V. Intenționează și cumpărarea celui chinezesc Sinopharm

Anunțul a fost făcut de președintele ceh, Milos Zeman, la un post TV: „după ce m-am consultat cu premierul (Andrej Babis), i-am trimis o scrisoare (preşedintelui rus) Vladimir Putin, cu solicitarea unei livrări de vaccin Sputnik V”.

„Informaţiile venite de la ambasada rusă sugerează că ea ar putea sosi în zilele următoare”, a adăugat acesta, scrie Agerpres, citând AFP. El a mai spus și că va accepta serul chinezesc Sinopharm, fiind de părere că „vaccinurile nu au ideologie”.

Autoritățile cehe au precizat că preconizează acceptarea acestor vaccinuri și de către alte state europene. „Credeţi-mă când spun că statele membre ale UE vor cere şi ele vaccinul Sputnik în câteva luni”, a declarat premierul Andrej Babis.

Șeful Guvernului ceh a vizitat alte două țări europene care folosesc deja serurile respective, pentru a afla mai multe despre ele. Ungaria și Serbia au hotărât utilizarea acestor vaccinuri la nivel național.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) nu a aprobat până în momentul de față vaccinurile produse de cercetătorii ruși sau chinezi. Autoritățile cehe au sugerat că nu sunt dispuse să aștepte o asemenea aprobare, din cauza creșterii masive a numărului de infectări.

Cehia a primit 15.000 de doze AstraZeneca din Germania. Premierul a anunțat că ajutorul oferit de germani vine după un altul acordat de Israel, care a trimis 5.000 de doze din serul produs de Moderna. Și Franța a anunțat trimiterea a 100.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech.

Închide ×