News

Cehia nu mai produce bere la halbă din cauza coronavirusului: ”Vorbim de o scădere a producţiei de 80%”

02.04.2020 | 09:41
Cehia nu mai produce bere la halba din cauza coronavirusului Vorbim de o scadere a productiei de 80
ADVERTISEMENT

Pandemia de coronavirus afectează mai multe sectoare ale economiei, iar Cehia a anunțat că producția de bere la halbă s-a sistat după ce Guvernu a decis închiderea pub-urilor.

Cehia nu mai produce bere la halbă din cauza coronavirusului

Conform Libertatea, care citează AFP, marii producători din Cehia au încetat să mai producă bere pentru a fi vândută la halbă și au crescut producția pentru sticle și doze.

ADVERTISEMENT

”Imediat după închiderea pub-urilor, cererea pentru bere la halbă, care reprezenta 40% din producţia totală, a scăzut la zero”, a declarat Martina Ferencova, directoarea Asociaţiei berarilor din Cehia.

”Producem mai multă bere în sticle şi doze, pentru care am constat o creştere de 15% a cererii”, a spus purtătorul de cuvânt al firmei Staropramen, Denisa Mylbachrova.

ADVERTISEMENT

Cehia are cel mai mare consum de bere pe cap de locuitor

Dacă marii producători de bere reuşesc să se descurce graţie contractelor pe care le au cu marile lanţuri de distribuţie, unde îşi pot vinde sticlele şi dozele, situaţia este dramatică pentru cele aproximativ 500 de berării artizanale care sunt în pragul insolvenţei.

”În medie, vorbim de o scădere a producţiei de 80% pentru că micii berari nu au capacitatea de îmbuteliere în sticle şi doze. În plus micii berari nu au nici reţea de distribuţie, în afara pub-urilor. Nu mai vând practic nimic”, a afirmat Jan Suran, președintele Asociației Producătorilor de Bere Artizanală.

ADVERTISEMENT

La rândul lor, exporturile au fost afectate de când Guvernul de la Praga a închis graniţele, în data de 16 martie. Cehia este țara în care se înregistrează cel mai mare consum de bere din lume, cu 141 de litri pe cap de locuitor.

În schimb, fotbalistul român Nicușor Stanciu, care este legitimat la Slavia Praga, a dezvăluit că cehii nu respectă la sânge indicațiile privind distanțarea socială și oamenii ies la plimbare, iar supermarketurile sunt pline.

ADVERTISEMENT

În acest moment, în Cehia sunt 3.589 de cazuri confirmate cu coronavirus și 39 de persoane decedate, dar bilanțul tinde să capete proporții pe zi ce trece. Din totalul bolnavilor, un număr de 61 de pacienți au fost vindecați.

ADVERTISEMENT