News

Cei care și-au pierdut serviciul în timpul pandemiei, cu moralul la pământ! Ce le recomandă specialiștii în această perioadă

12.06.2020 | 14:02
Cei care siau pierdut serviciul in timpul pandemiei cu moralul la pamant Ce le recomanda specialistii in aceasta perioada
ADVERTISEMENT

Pandemia de coronavirus a adus și un val uriaș de concedieri pe piața muncii din România și din întreaga lume. O parte dintre angajați au intrat în șomaj tehnic pe perioada stării de urgență, însă cei mai puțin norocoși au fost concediați fără să aibă posibilitatea să revină la vechiul loc de muncă după încetarea crizei. 

Cetățenii care și-au pierdut serviciul după pandemie, cu moralul la pământ!

Pierderea locului de muncă este un subiect foarte sensibil și unul care afectează foarte mult un individ, mai ales dacă omul respectiv are datorii sau rate la bancă. Într-o perioadă în care foarte multă lume a avut de suferit și din punct de vedere mental pentru că a trebuit să rămână o perioadă lungă în izolare, pierderea locului de muncă pune “gaz pe foc” din acest punct de vedere.

ADVERTISEMENT

Astfel, ca urmare a numărului mare de concedieri, efectul este depresia. FANATIK a stat de vorbă pe această temă cu psihoterapeutul Iuliana Spânu, care admite că persoanele aflate într-o astfel de ipostază au mult de suferit, însă trebuie să meargă mai departe și să încerce să facă altceva:

“Viața noastră se împarte în mai multe planuri: profesional, personal, social și familial. Dacă unul se dezechilibrează, automat și celelalte vor avea de suferit. Să nu uităm că un om petrece 8-10 ore la locul de muncă. 

ADVERTISEMENT

El se validează ca profesionist, primește atenție, primește aprobare din partea celorlalți. Se simte util. Automat, se simte și important. Pentru că el contribuie la ceva. Dacă îi iei asta unui om, bineînțeles că apare o nesiguranță, o neîncredere în forțele proprii.  

“Cumva, ei trebuie să deprindă alte abilități să poată să se descurce și într-un alt domeniu”

Partea financiară este una foarte importantă. Omul ăla poate are datorii, rate la bănci, are familie de întreținut. Este normal să aibă un impact emoțional foarte puternic în sens negativ. Am cazuri în care clienți de-ai mei au rămas fără serviciu.

ADVERTISEMENT

Ce pot eu să le sugerez? Dacă nu reușesc în domeniul lor să se angajeze sau să exploreze alte oportunități, pot să se reprofileze. Sunt multe domenii adiacente și cumva, trebuie să facă altceva. Există și cursuri online, nu neapărat trebuie să faci o altă facultate. Cumva, să deprindă alte abilități să poată să se descurce și într-un alt domeniu. 

“Dacă ne gândim la depresie, ea este consecința, cauza fiind pierderea locului de muncă. Este un șoc”

Ei trebuie să fie atenți pe rețelele de promovare de job-uri. Sunt foarte multe site-uri care promovează locuri de muncă. Pot să caute recrutori, care să le recomande o alternativă. Dăm din coate să ne descurcăm. 

ADVERTISEMENT

Dar, este dificil, într-adevăr. Dacă ne gândim la depresie, ea este consecința, cauza fiind pierderea locului de muncă. Este un șoc”, a explicat psihoterapeutul pnetru FANATIK.

Peste 1 milion de români, afectați la locul de muncă de criza COVID-19

Conform datelor estimative ale Guvernului, peste 1 milion de români au fost afectați de criza COVID-19 la locul de muncă. Aproximativ 900.000 de oameni au intrat în șomaj tehnic de la mijlocul lunii martie și până în perioada similară a lunii mai, în timp ce peste 300.000 de conaționali și-au pierdut locurile de muncă.

Guvernul a pregătit câteva măsuri care să vină în ajutorul șomerilor și al al angajatorilor. Iar una dintre aceste măsuri este acordarea de stimulente la reangajarea celor care au fost în șomaj tehnic sau a celor concediați.

  • 40 de milioane de americani și-au pierdut locurile de muncă în pandemie
  • 1,2 milioane de români au fost afectați la locul de muncă de COVID-19
ADVERTISEMENT