Ei sunt cei mai buni atacanți din Europa! Lewandowski la egalitate de goluri cu Haaland

SPECIAL FANATIK
Andrei Bogdan Şchiopu   
în Fotbal international
01/12/2019, 20:27
Ei sunt cei mai buni atacanți din Europa! Lewandowski la egalitate de goluri cu Haaland SPECIAL FANATIK
Erling Haaland. Sursă foto: hepta.ro

Sergio Aguero, Jamie Vardy, Ciro Immobile sau Robert Lewandowski sunt doar câteva nume din lista celor mai buni atacanți din Europa în acest sezon. Pe lângă numărul impresionant de goluri marcate, aceștia au contribuit decisiv pentru echipele lor.

Cei mai buni atacanți din Europa în acest sezon

Ciro Immobile, atacantul lui Lazio are statistici extraordinare în actualul sezon din Serie A. Fostul adversar al lui CFR Cluj din grupele Europa League are cele mai bune statistici din campionatul Italiei și este golgheterul din Serie A, la distanță mare de Romelu Lukaku, principalul contracandidat.

Atacantul italian are 19 goluri în 17 partide și 5 pase de gol, fiind omul cheie al lui Lazio. Totodată, Ciro Immobile a marcat și 3 goluri marcate pentru naționala Italiei în campania de calificări pentru Campionatul European din 2020.

  • Jamie Vardy – atacantul lui Leicester City este unul dintre cei mai în formă atacanți din Premier League și a reușit să marcheze de 13 ori în 15 meciuri și a dat 3 pase de gol. Atacantul „vulpilor” este actualul golgheter din Premier League
  • Karim Benzema – a fost criticat de fanii lui Real Madrid că nu marchează prea multe goluri pentru echipă, dar în actualul sezon din La Liga și-a revenit și în prezent este golgheterul campionatului spaniol. Atacantul francez are 10 goluri marcate în La Liga și 4 reușite în grupele Champions League, în care a dat o „dublă” în duelul cu PSG
  • Romelu Lukaku – este cel mai scump jucător din istoria lui Internazionale Milano și își merită fiecare euro plătit în vară. Atacantul belgian are 10 goluri marcate în Serie A și o reușită în grupele Champions League, chiar împotriva Slaviei Praga, formație la care joacă Nicușor Stanciu
Ciro Immobile. Sursă foto; hepta.ro
Ciro Immobile. Sursă foto; hepta.ro

Robert Lewandowski, killer-ul de la Bayern Munchen

Robert Lewandowski este unul dintre cei mai letali atacanți din lume, iar killer-ul de la Bayern Munchen își continuă forma bună arătată în trecut și în actualul sezon. Până la meciul cu Fortuna Dusseldorf din etapa 12 a Bundesligii, atacantul polonez reușise să înscrie în fiecare partidă din campionatul Germaniei. Polonezul are un total de 27 de goluri în acest sezon competițional.

Seria bună și-o păstrează și în grupele Champions League, în care a marcat în toate cele 5 meciuri jucate de Bayern Munchen până acum. De asemenea, în campania de calificări pentru EURO 2020, Lewandowski a înscris de 6 ori.

Robert Lewandowski. Sursă foto: hepta.ro
Robert Lewandowski. Sursă foto: hepta.ro
  • Sergio Aguero – atacantul lui Manchester City are încă un sezon fantastic în tricoul „cetățenilor”, reușind să marcheze de 9 ori și oferind două pase deccisive în Premier League și de două ori în grupele Champions League
  • Erling Haaland – este unul dintre revelațiile fotbalului din acest sezon. Atacantul norvegian în vârstă de doar 19 ani a reușit să marcheze nu mai puțin de 27 de ori în 20 de meciuri și are și 7 pase decisive oferite. Atacantul lui Red Bull Salzburg a intrat în atenția unor cluburi mari precum Manchester United, Borussia Dortmund sau Napoli
  • Pierre-Emerick Aubameyang – este talismanul lui Arsenal și singurul motiv pentru care „tunarii” nu se află pe un loc rușinos în Premier League. Atacantul gabonez este golgheterul echipei cu 10 goluri și două pase decisive în campionatul Angliei și are încă două goluri înscrise în grupele Europa League
  • Timo Werner – este al doilea golgheter din Bundesliga și una dintre țintele lui Real Madrid și Bayern Munchen. Werner are 17 goluri marcate în 20 și a reușit să ofere 9 pase decisive
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles