SuperStar Cup este un eveniment care va avea loc în perioada 27-29 decembrie la Sala Olimpia din Timișoara. Meciul caritabil este organizat de Steliano Filip, Gabriel Voicu și Bogdan Lazăr.
Contactat de FANATIK, Steliano Filip a dat mai multe detalii despre acest caz umanitar: „Jucăm pentru aceste două fete. O să mai vină Ovidiu Popescu, Romario Benzar, Deian Sorescu. Dorin Codrea, Florin Tănase, Carlo Casap, Alin Șeroni, Dan Alexa, Zoran Mitrov, Iasmin Latovlevici.
Intrarea este liberă și va fi acolo o urnă pentru donații. Pentru tricouri încă se licitează până pe 23 decembrie. Avem și mai mulți sponsori (Maxagro, Maxximus, Eurosiguranta, Ravers Cut, Sportector.ro, Wolf Sauris, Homewish.ro) și sper să strângem cât mai mulți bani pentru cauza noastră.
Vor fi nu mai puțin de 14 echipe și vom mai anunța și alți jucători din SuperLiga. Doar din înscrierile echipelor se vor strânge 14.000 de lei, însă se vor strânge mult mai multe donații”.
Fotbaliști extrem de importanți din naționala României au scos de asemenea la licitație tricouri, iar sumele vor fi donate către cele două fete, una dintre ele fiind fiica lui Iosif Rotariu. Este vorba despre Nicolae Stanciu, Radu Drăgușin, Ianis Hagi, Dennis Man, Deian Sorescu, Dan Nistor sau Cătălin Cîrjan. Licitațiile au pornit de la 800 de lei pentru fiecare tricou care este însoțit și de un autograf.
SuperStar Charity Cup este deja la a doua ediție. În 2023, au fost prezenți la eveniment Denis Alibec, Gabi Torje, Deian Sorescu, Steliano Filip, Ianis Hagi, Cristi Săpunaru, Darius Olaru, Olimpiu Moruțan, Radu Drăgușin, Ionuț Nedelcearu, Nicușor Stanciu, precum și alți jucători de top. Bineînțeles, va fi prezent și fostul mare fotbalist, Iosif Rotariu.
Evenimentul este susținut și de foști mari fotbaliști precum Florin Răducioiu, Adrian Mutu sau Ionel Dănciulescu, care au promovat turneul prin intermediul unor mesaje video.
Pe pagina de Instagram a evenimentului au fost publicate mai multe informații legate de starea medicală a celor două fete: „Vă prezentăm cazurile pe care am dori să le sprijim cu ajutorul dumneavoastră. Primul este cazul celebrului fotbalist Iosif Rotariu, care împreună cu soția sa au adoptat o fetiță și s-au dedicat să o ajute să se recupereze.
Kassandra a avut o viață foarte dificilă înainte de a fi adoptată de familia Rotariu. Fetița a fost supusă unor mari chinuri înainte să fie adoptată de familia Rotariu. Au fost necesare peste 50 de operații și tratamente până în prezent în încercarea de a-i oferi o viață normală.
Următorul caz este deja cunoscut din ediția precendentă. Bianca este o fetiță care în urma unui vaccin a rămas cu urmări grave. Oarecum asemenea Kassandrei, și Bianca a avut o copilărie chinuită și grea, iar de la vârsta de un an a început lupta recuperării după urmările vaccinului.
Bianca a avut nevoie de operații de alungire a piciorului și de refacere a gleznei, operații foarte costisitoare realizate în Austria. Acum urmează constant tratemente de fizioterapie și kinetoterapie”, se arată într-un comunicat oficial postat pe rețelele sociale.