Gică Hagi a jucat de-a lungul carierei alături de nume mari din fotbalul mondial, însă a fost respectat și de adversari și de alte legende ale fotbalului mondial. Cum era văzut „Regele” în perioada în care juca.
Gică Hagi a împlinit 60 de ani, însă driblingurile și golurile sale au rămas în memoria celor mai mari fotbaliști de pe planetă. Diego Armando Maradona, cel mai mare fotbalist din toate timpurile, a avut un comentariu fabulos la adresa lui Gică Hagi: „Cred că cei mai buni jucători de fotbal din ultimii 20 de ani au fost Zinedine Zidane și Gică Hagi. Acum 30 de ani, în meciul cu România, trebuia să obținem calificarea pentru faza următoare. Românii aveau jucători mari precum Hagi, Lăcătuș sau Popescu”.
„El Dios” le-a răspuns și celor care l-au contestat: „Cum poate spune cineva că nu am avut rivali în epoca mea? Am jucat împotriva acestor staruri: Baggio, Van Basten, Valderrama, Matthaus, Hagi, Stoichkov, Laudrup, Prosinecki, Romario, Futre, Gullit, Scifo, Bochini, Robson, Magico Gonzalez, Francescoli, Kempes, Antognoni, Cubillas, Rummenigge, Platini, Zico, Keegan şi mulţi alţii. Îi respect şi îmi amintesc de toţi”.
Brazilianul Pele a avut o declarație superbă la adresa fotbalistului român: „Hagi este un băiat foarte de treabă și a fost un mare jucător. Era captivant să îi urmăresc driblingurile la televizor, mă fascina”.
Michel Platini, fostul star al naționalei Franței și președinte al UEFA a vorbit de asemenea extrem de frumos: „Gheorghe Hagi a fost un jucător foarte bun. Am urmărit echipa României la Cupa Mondială din SUA și mi-ar fi plăcut să-mi fi fost cândva coechipier. Golurile lui frumoase au făcut înconjurul lumii și este foarte, foarte iubit. A creat fotbal, iar asta respect cel mai mult de la un jucător”.
Lothar Mathaus a înțeles perfect cum a impactat decarul naționalei întreaga societate: „Hagi este pentru România ceea ce este Beckenbauer pentru Germania”.
Eusebio, unul dintre cei mai buni jucători din istoria Portugaliei a spus lucrurilor pe nume: „Hagi a fost unul dintre cei mai tehnici jucători din fotbalul european”.
Ruud Gullit a jucat împotriva românului în finala Cupei Campionilor din 1989 între AC Milan și Steaua: „Hagi a fost un mare fotbalist, îl respectam, firește. Îl respectam atât de mult încât l-am dat în grija lui Donadoni, care era ca un mic pitbull, pentru ca Hagi să nu-și poată face jocul. Nu era nimic personal, doar că avându-l pe Hagi scos din joc, ne era nouă mai ușor”.
Ronaldo Koeman a fost coleg pe Camp Nou cu Hagi în 1994: „În prima zi când a venit la Barcelona la antrenament, avea jambierele tăiate în vârf. Nu mai văzusem așa ceva, normal că m-a surprins”.
Djalminha Feitosa Dias, fostul mare fotbalist brazilian, a avut și el numai cuvinte de laudă la adresa decarului naționalei României: „Mi-a plăcut foarte mult cum juca Hagi. Pentru mine este un jucător fenomenal, care putea juca sigur în echipa Braziliei în 1994. România din acel an era o echipă care practica un fotbal încântător, cu jucători grandioși, așa cum era Hagi”.
Luis Figo a jucat împreună cu „Regele” la Barcelona timp de un an: „Gică Hagi a fost, este și va fi un model pentru fotbalul mondial. A fost excelent”.
Fostul mare atacant a explodat pe Bernabeu sub comanda lui Radomir Antic: „Hagi este unul dintre copiii mei, nu am ascuns niciodată asta. Este un garant al ambiției și al seriozității”.
Fostul mare fotbalist francez, Luis Fernandez, a făcut o comparație sugestivă: „Hagi e la fel de bun ca vinul, cu cât îmbătrânește, cu atât e mai bun”.
Claudio Taffarel, fostul mare portar brazilian, înțelege perfect ce a semnificat „Comandantul” pentru Galatasaray: „Hagi i-a învățat fotbal pe turci. Era foarte concentrat înaintea fiecărui meci, intra în febra lui, începea să vorbească precum un om bătrân, era foarte serios. A fost un jucător excepțional”.
Hakan Șukur: „Mi-a plăcut foarte mult de fotbalistul Hagi. A fost un tip special pentru mine, nu cred vreodată că o să pot uita felul în care juca”.
Oscar Cordoba nu va uita niciodată meciul cu România de la Campionatul Mondial din SUA, când Columbia era mare favorită la trofeu: „Crezi că aș putea să-l uit vreodată pe Hagi? N-am dormit multe nopți, după golul acela. M-am tot gândit cum a putut să mă păcălească.
Am fost convins că va centra, de aceea am ieșit. Dar n-a centrat. Hagi m-a simțit și a tras direct”, în timp ce Valderrama a spus: „Hagi a reușit un gol magnific. Un jucător uriaș”.
Declarația lui Ramon Mendoza, fostul președinte de la Real Madrid, nu mai are nevoie de niciun comentariu: „Echipa juca cu o minge, Hagi avea nevoie de un alt balon, doar pentru el”.