News

Cei peste 100 de elevi din Mehedinți s-ar fi îmbolnăvit cu Listeria sau Salmonella. ”Mirosea mâncarea de nu puteai sta lângă ea”

Cei peste 100 de elevi de la școlile din Mehedinți care au ajuns joi la spital s-ar fi îmbolnăvit cu Listeria sau Salmonella. Mărturii cutremurătoare ale părinților.
20.09.2024 | 14:40
Cei peste 100 de elevi din Mehedinti sar fi imbolnavit cu Listeria sau Salmonella Mirosea mancarea de nu puteai sta langa ea
Cei peste 100 de elevi din Mehedinți s-ar fi îmbolnăvit cu Listeria sau Salmonella. Sursa foto: restarnews.ro
ADVERTISEMENT

Focarul de toxiinfecție alimentară din Mehedinți, izbucnit joi, a făcut ca peste 100 de elevi și adulți să ajungă la spital. Cel mai probabil, pacienții au acuzat stări de rău după ce pastele consumate ar fi avut Listeria sau Salmonella.

Cei peste 100 de elevi din Mehedinți s-ar fi îmbolnăvit cu Listeria sau Salmonella

Ministerul Sănătății a oferit, vineri, o poziție oficială despre cazul de toxiinfecție alimentară de la Mehedinți, acolo unde aproape 120 de elevi și adulți s-ar fi îmbolnăvit după ce au consumat mâncare la școală.

ADVERTISEMENT

În total, un număr de 118 persoane s-au persoane s-au prezentat în unităţile medicale din Mehedinţi şi Dolj, până vineri la ora 12.00. Toate au consumat alimente în școli din județul Mehedinți, a informat Ministerul Sănătății.

„În unităţile medicale din judeţele Mehedinţi şi Dolj s-au prezentat pentru evaluare medicală şi acordarea tratamentului corespunzător un număr total de 118 persoane”, afirmă sursa citată.

ADVERTISEMENT

Cei mai mulți elevi și adulți au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin: 104 persoane (102 copii şi 2 adulţi). Dintre acestea, au fost internate 10 persoane (8 copii şi 2 adulţi).

ADVERTISEMENT

Vineri vor fi externați 9 pacienți, iar unul dintre copii va rămâne sub supraveghere medicală în secţia de Diabet şi boli de nutriţie. Și la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova s-au prezentat 7 persoane (6 minori şi 1 adult) cu forme uşoare şi medii ale bolii. Acestea au rămas sub supraveghere medicală.

Elevii care au avut nevoie de asistență medicală au vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Cu toții au avut simptome severe de greață, vărsături și astenie. Copii au mâncat la școală, în aceeași zi, paste cu sos, alterate.

ADVERTISEMENT

În ultimele ore, autoritățile au prelevat probe din pastele livrate la opt unităţi de învăţământ, în cadrul programului „O masă sănătoasă”. Acum, se așteaptă rezultatele testelor. Alimentele ar fi putut fi contaminate cu Listeria sau Salmonella, notează Observator News.

Părintele unui elev intoxicat: ”Mirosea mâncarea de nu puteai sta lângă ea”

Rezultatele probelor prelevate din mâncare vor ajunge în 72 de ore. Între timp, autoritățile au închis activitatea restaurantului care a livrat mâncarea în școli. Un părinte care a trecut prin momente cumplite face mărturii terifiante.

”Mirosea mâncarea, nu putea să stai lângă ea. Am două fete. Una a mâncat acolo, cealaltă a luat-o acasă. Când am mirosit-o, mirosea de nu puteai să stai lângă caserola aia„, afirmă acesta.

Vineri, DSP Mehedinți și Direcția Sanitar-Veterinară au demarat controale atât la firma de catering, dar și în școlile unde s-a servit meniul suspect. Elevii intoxicați provin de la Școala Gimnazială ”Preda Buzescu” din Vlădaia, Școala Gimnazială Salcia, Școala Gimnazială Oprișor și Școala Gimnazială nr. 5 din Drobeta-Turnu Severin.