Fostul portar al Rapidului a vorbit la emisiunea „SUFLET DE RAPIDIST” cu Robert Niță despre Gigel Bucur, pe care îl consideră cel mai dur adversar pe care l-a avut vreodată.
Mircea Bornescu a vorbit la emisiunea „SUFLET DE RAPIDIST” despre Gigel Bucur, spunând că a fost cel mai agresiv adversar pe care l-a întâlnit în toată cariera sa de fotbalist:
„Niciodată nu a fost vreo bătaie în vestiar. Eu consider că în momentul în care există argumente, se rezolvă problemele, nu trebuie să recurgi la altceva.
Mai țipam unii la alții, dar asta e inevitabil, se întâmplă în orice vestiar. Dar niciodată nu s-a bătut nimeni în vestiar. Nu mi-a plăcut niciodată Gigel Bucur!”.
Mircea Bornescu a continuat și a spus că niciodată nu i-au plăcut adversarii mici de statură, în schimb îi plăceau atacanții înalți, alături de care avea dueluri fizice pe cinste:
„Ăștia mici nu mi-au plăcut niciodată. Fiind mai mic decât mine, era mai rapid și mă împingea, iar eu trebuia mereu să am grijă să nu cumva să-l agăț și să se dea penalty.
Mereu îi spuneam ’Data viitoare, când te prind, dau în tine, te rup!’. Nu-mi plăceau jucătorii mici deloc, mie îmi plăceau jucătorii mari, ieșeam la centrări, ne loveam, era altfel”.
„Nu aveam probleme când mă duelam cu ei! N-am simulat niciodată, n-am fost un astfel de portar”, a mai spus Mircea Bornescu, la emisiunea „SUFLET DE RAPIDIST”.
Emisiunea FANATIK SUPERLIGA este cea mai importantă emisiune de sport din România și poate fi văzută în fiecare zi de luni, marți și vineri, LIVE, nu mai pe homepage-ul site-ului www.fanatik.ro. Premiera fiecărei ediții va fi putea fi urmărită de la ora 17:30 pe canalul de YouTube Fanatik, dar și pe paginile de Facebook Horia Ivanovici și Fanatik.