Vlăduța Lupău se pregătește de botez! Cântăreața traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei. În luna iulie a adus pe lume al doilea băiețel, ce poartă numele de Isaia. Artista și soțul ei, Adi Rus, fostul fotbalist de la CFR Cluj, mai au un băiețel în vârstă de doi ani.
E mare sărbătoare în această săptămână în familia Vladuței Lupău. Artista și soțul ei pun la punct ultimele detalii pentru botezul micului. Petrecerea va avea loc la un resort de fițe, cu piscină și multe alte activități pentru părinți și copii, după cum au aflat reporterii FANATIK.
Petrecerea se anunță una la care vor participa doar prieteni și apropiați, însă nu e chiar restrânsă. La eveniment sunt așteptate în jur de 200 de persoane. Vlăduța Lupău și echipa de organizare a evenimentului vor ca totul să iasă ca la carte, iar invitații să aibă parte de o petrecere de neuitat. Cu atât mai mult, cu cât nici nu sunt nevoiți să se pregătească cu dar, căci nu vor exista plicuri. Vlăduța Lupău și soțul ei fac botez fără bani la plic.
“Nu pot să dau foarte multe detalii. Pot să spun că o să fie un botez fără plic, fără dar. Vor fi apropiați, prieteni, dar chiar și așa, sunt vreo 100 și ceva, 200 de persoane. Dar cumva… este fără plicuri cu bani, fără dar, să zic așa”, a declarat un apropiat de-al Vlăduței Lupău pentru FANATIK.
Vlăduța Lupău a apelat tot la o veche prietenă, Geta Ungurean, pentru organizarea petrecerii botezului micuțului Isaia. De această dată, cântăreața și soțul ei, Adi Rus, au optat pentru aranjamente florale albe. Isaia va avea un decor de poveste creat în nuanță alb, care va fi perfect pentru locația de fițe pe care au ales-o pentru acest eveniment important din viața lor.
Așa cum era de așteptat, proaspăta mămică și-a pregătit din timp și ținutele pentru botez. Vlăduța Lupău vă purta două ținute în această zi în care îl va creștina pe cel de-al doilea băiețel, Isaia, venit pe lume în luna iulie. “Ținutele sunt pregătite, două va purta. Totul este pregătit. Tot decorul este cu alb și cu inimioare”, ne-a mai declarat cunoștința interpretei de muzică populară Vlăduța Lupău.
Nașii micuțului Isaia vor fi Cătălin Măruță și soția lui, artista Andra, după cum chiar solista a dezvăluit recent în emisiunea prezentatorului. Între Vlăduța și Andra s-a legat o relație de prietenie, cele două urcând împreună pe scena la mai multe evenimente importante, în ultima perioadă.
Cântăreața de muzică populară și soțul ei, Adi Rus, au ales numele “Isaia” pentru cel de-al doilea băiețel. Acest nume, inspirat din Biblie, reprezintă o variantă a numelui evreiesc Isaiah și are semnificația de „salvarea mea este Dumnezeu” sau „Domnul mă ajută”.