Fotbal international

Super afacere în fotbalul mondial: cel mai bogat om din Anglia a cumpărat-o pe Nice. Suma plătită pe clubul francez

27.08.2019 | 15:45
Super afacere in fotbalul mondial cel mai bogat om din Anglia a cumparato pe Nice Suma platita pe clubul francez

Devine tot mai la modă ca odată ce fenomenul globalizării a devenit unul de masă şi fotbalul să se alinieze la noua ordine mondială. În care cluburile care până de curând au fost destul de modeste din punct de vedere financiar, în comparaţie cu granzii de tradiţie, se trezesc peste noapte cumpărate de magnaţi americani, arabi sau chinezi şi încep să viseze să devină de prim rang în fotbalul european.

Cel mai bogat englez a cumpărat clubul francez OGC Nice

Aşa s-a petrecut cu Manchester City sau PSG şi există destule premise să credem că într-un viitor apropiat s-ar putea petrece şi la gruparea fanion a celui mai important oraş de pe Coasta de Azur, OGC Nice. Pentru că, printr-un comunicat oficial, cel mai bogat om din Anglia, Sir Jim Ratcliffe, a anunţat preluarea clubului din Ligue 1 de către holdingul pe care-l deţine în parteneriat cu americani şi chinezi. Sir Jim Ratcliffe are o avere estimată la 11 miliarde euro şi ocupă locul 110 în lume în topul celor mai bogaţi oameni din lume din revista Forbes. Este însă cel mai bogat om din Anglia!

Suma anunţată chiar de noul proprietar se încadrează la o valoare deloc uriaşă în raport cu averea miliardarului englez şi a holdingului INEOS, care are cifre anuale de afaceri de 36 miliarde euro. INEOS este una dintre cele mai puternice companii din lume cu extrem de multe filiale în domeniul produselor chimice, dar cu impact ridicat şi industria petrolieră şi a gazului.

OGC Nice aparţine acum lui Sir Jim Ratcliffe, omul care a vrut să cumpere şi Chelsea

A vrut să ia Chelsea de la Roman Abramovich

Sir Jim Ratcliffe va plăti între 100 şi 120 de milioane euro pentru a prelua pe Nice, unde antrenor este fostul mare internaţional francez Patrick Vieira. Un mizilic pe lângă ceea ce i-a oferit lui Roman Abramovich pentru a cumpăra Chelsea. 3,4 miliarde euro era dispus să plătească Sir Jim Ratcliffe şi mult timp s-a crezut că afacerea se va perfecta şi Chelsea va avea un nou proprietar, mai ales că Abramovich primise interdicţiede a mai intra pe teritoriul Marii Britanii, din cauza relaţiilor sale apropiate cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

INEOS nu este la primul club de fotbal cumpărat. A făcut deja acest lucru cu echipa din a doua ligă elveţiană Lausanne, dar Ratcliffe recunoaşte că au fost comise câteva greşeli, care acum s-au îndreptat şi de aceea rezultatele nu au apărut încă. Totodată, INEOS are şi o foarte puternică echipă de ciclism profesionist, intenţia fiind de a investi în următorii ani tot mai mult în sport.